Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Atletism
powered by BenQ
Claudia Bobocea și Alin Firfirică, rezultate notabile la Meeting-ul de la Marsillia
03 Sep 2020

Claudia Bobocea și Alin Firfirică, rezultate notabile la Meeting-ul de la Marsillia

Stade Delort din orașul francez Marsillia a găzduit joi după amiaza, 3 septembrie 2020, un meeting atletic, clasificat de bronz, parte a World Athletics Continental Tour. Printre sportivii prezenți la start s-au numărat și doi atleți români: Claudia Bobocea (1.500 m) și Alin Firfirică (disc), iar evoluțiile lor au fost dintre cele mai bune.

Legitimată la clubul Steaua București, Claudia Bobocea a participat azi în Franța la prima competiție de la debutul pandemiei de coronavirus. Iar eleva antrenorului Valentin Anghel o cursă foarte bună în proba de 1.500 m și s-a clasat la final pe locul al doilea, cu timpul de 4:02.67. Prima a trecut linia de sosire Jemma Rekkie (Marea Britanie) – 4:02.20, iar pe locul al treilea a terminat Marusa Mismas (Slovacia) – 4:03.05.
“A fost o primă cursă în acest sezon, iar timpul reușit a fost la doar 40 de sutimi de recordul personal. Rezultatul muncii mele prinde contur și vreau să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și antrenorului meu. Mă bucur că am reconfirmat baremul pentru Jocurile Olimpice, desi în această perioadă nu se iau în considerare rezultatele pentru Tokyo, și doresc să îmi îmbunătățesc perfomanța la următoarele concursuri!”, a declarat Claudia Bobocea pentru site-ul oficial al Federației Române de Atletism.

Peste trei zile, pe 6 septembrie 2020, Claudia va lua startul în cadrul Memorialului “Kamila Skolimowska”, de la Silesia (Polonia), eveniment clasificat de aur din cadrul World Athletics Continental Tour.

În proba de aruncare a discului, Alin Firfirică și-a continuat seria de competiții din aceast sezon în aer liber. La Marsillia, sportivul legitimat și el la clubul Steaua București s-a clasat pe locul 4, cu o performanță de 61,77 m, reușită din a treia încercare. În celelalte încercă, elevul Danielei Costian a aruncat astfel: 59,90, X, 61,35, 61,44, X. Proba a fost adjudecată de către Philip Milanov (Belgia) – 63,51 m. Pe podium au mai urcat Lolassonn Djouhan (Franța) – 63,04 m și Mauricio Ortega (Columbia) – 61,80 m.

Sâmbătă, 5 septembrie 2020, Alin Firfirică va concura la Campionatele Naționale pentru seniori și tineret de la Cluj Napoca.

 

sursa: fra.ro

Alte știri din Atletism