Superliga: FC Voluntari revine pe prima scenă. Sibienii, prestație palidă și retrogradare
01 Iun 2026



01 Iun 2026
04 Iun 2026
02 Iun 2026
05 Iun 2026
06 Iun 2026


frbaschet.ro5000 de spectatori au umplut Oradea Arena, sperând că echipa locală, CSM CSU Oradea, va câștiga prima Cupă a României din istoria clubului, la a opta încercare. Premiera nu s-a produs însă, iar CSO Voluntari a câștigat primul trofeu al sezonului 2024-2025, după victoria cu 93-83. Pentru ilfoveni este a treia Cupă din palmares, după cele câștigate în 2021 și 2022.
Finala din 2025 a fost deschisă de un moment emoționant, intonarea Imnului Național de către Filarmonica de Stat din Oradea. Debutul de joc nu a fost cel mai fericit pentru gazde, care erau conduse după patru minute cu 11-0. Cu toate acestea, miile de fani au suținut frenetic echipa locală și elevii lui Cristian Achim au reușit să pună primele două puncte pe tabelă, încercând apoi să revină în joc. CSO Voluntari a rezistat presiunii și a rămas în avantaj pe tabelă pe toată durata partidei, chiar dacă în sfertul al treilea gazdele au reușit un run amenințător. Forțați de trecerea timpului, orădenii au încercat să înscrie de la distanță, însă doar Williams, Pridgett, Torok și Brown au reușit să puncteze din spatele semicercului, pentru un procentaj total de 39%. De partea cealaltă, Voluntari a avut 46% de la 3 puncte, cu Polyak, Caffey, Justice, Tohatan, Ivory, Sullivan și Olah pe lista marcatorilor de la distanță, multe coșuri fiind reușite în momente-cheie ale jocului.
Speranța nu a dispărut din rândul fanilor orădeni în niciun moment, însă victoria favoriților nu a venit. CSM CSU Oradea a rămas în continuare cu "blestemul Cupei", trofeul Cupei României nereușind să ajungă în vitrina clubului nici după a opta finală jucată.
De partea cealaltă, CSO Voluntari a câștigat a treia Cupă din tot atâtea finale disputate, după reușitele din 2021 și 2022.
Lee Skinner a fost liderul eficienței din echipa câștigătoare, primind trofeul de MVP al finalei.
Competițiile de club din baschetul masculin românesc iau o pauză, prilejuită de reunirea echipei naționale pentru meciul contra Norvegiei, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027 European Pre-Qualifiers.
sursa: frbaschet.ro

U-BT Cluj-Napoca a cucerit titlul de campioană a Ligii Naționale de Baschet Masculin BCR, ediția 2025-2026, după ce a învins-o pe CSM CSU Raiffeisen Oradea cu scorul de 74-72...
SCMU Craiova a încheiat sezonul 2025-2026 al Ligii Naționale de Baschet Masculin Getica 95 pe podium, după ce a câștigat dramatic meciul decisiv pentru medalia de bronz...
Liga Națională de baschet masculin a rezolvat primele ecuații ale fazei a doua a competiției. Așa după cum era de așteptat, U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea au trecut...
Continuă seria surprizelor în Liga Națională de baschet masculin. Etapa a 28-a a programat marți șase dintre cele 7 jocuri ale sale, capul de afiș fiind cel din Oradea...
Naționala feminină a României și-a aflat adversarele din primul tur al precalificărilor pentru FIBA Women’s EuroBasket 2029. „Acvilele” au fost repartizate în Grupa C,...
Sezonul competițional al Ligii Naționale de Baschet Feminin Banca Transilvania se apropie de momentul culminant, iar CS Rapid București și CSM CSU Târgoviște și-au...
Naționala feminină de baschet a României a început cu dreptul prima fereastră de calificare pentru EuroBasket, obținând o victorie importantă în Sala Transilvania din...
Federația Română de Baschet (FRB) şi Banca Comercială Română (BCR) anunță un parteneriat pentru susținerea primelor două ligi naționale masculine: Liga Națională de...
U-BT Cluj-Napoca a cucerit trofeul Cupei României Masculin, după o finală extrem de echilibrată, încheiată cu scorul de 85-84 în fața celor CSM CSU Raiffeisen Oradea, la...
Fără surprize în Oradea Arena în ziua semifinalelor turneului Final 8 al Cupei României la baschet masculin. Marile favorite, gazdele de la CSM CSU Oradea și U-BT...
Astăzi au avut loc în Oradea Arena ultimele două partide din prima fază a turneului Final 8 al Cupei României la baschet masculin.
Meciurile turneului Final 8 al Cupei României la baschet masculin au început astăzi în Oradea Arena. Găzduit pentru al doilea an consecutiv de CSM CSU Oradea, între 14 și...
Rezultate scontate în cele șapte partide ale etapei a 19-a a Ligii Naționale de baschet masculin.
Toate cele șapte partide ale etapei a 18-a a Ligii Naționale de baschet masculin s-au disputat astăzi. Cea mai echilibrată dispută a fost cea de la Tg. Mureș, acolo unde...
Miercuri, 14 ianuarie 2026, a avut loc tragerea la sorți a Turneului FINAL 8 al Cupei României la Baschet Masculin, competiție care se va desfășura la Oradea, în perioada...
S-au tras la sorți duelurile din Turneul FINAL 4 al Cupei României la Baschet Feminin, competiție care se va desfășura în perioada 20–21 februarie 2026, la Sighetu...
Partide interesante în programul etapei a 16-a a Ligii Naționale de baschet masculin, prima a returului. Dinamo a învins și în partida retur pe CSO Voluntari, care...
Etapa a 15-a, ultima a turului Ligii Naționale de baschet masculin și-a închis programul luni seară.
Etapa a 14-a a Ligii Naționale de baschet masculin s-a derulat în ultimele zile ale anului 2025. Grosul partidelor s-a disputat luni, 29 decembrie, cu victorii clare la Oradea,...
Sărbătorile de iarnă găsesc baschetul românesc în plină activitate. Loturile naționale, feminine si masculine, continuă pregătirea în diferite centre din țară,...
Surpriză mare în cadrul etapei a 13-a a Ligii Naționale de baschet masculin! Vicecampioana CSM CSU Oradea a suferit prima înfrângere în sezonul competițional intern în...
Lupta pentru un loc în Final 8-ul Cupei României la baschet masculin, continuǎ, meciurile disputate în optimile de finală (Turul 2), desfășurate ieri, 17 decembrie, fiind...
Mastercard, în parteneriat cu Federația Română de Baschet și Organizația Salvați Copiii România, anunță acordarea a cinci burse sportive, în valoare de 6.000 euro...
Proiectul Digital Upgrade, dezvoltat împreună cu GameDay și YourPass, introduce legitimații digitale pentru sportivi, o aplicație de validare pentru arbitri și o soluție de...
Betano a fost partenerul principal al Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant, desfășurat la Sibiu între 7-9 noiembrie, în Sala Transilvania, reafirmând...
Federația Română de Baschet (FRB) și Banca Transilvania (BT) anunță încheierea unui parteneriat strategic care marchează un moment semnificativ în dezvoltarea și...
SIGNAL IDUNA, una dintre companiile de asigurări cu cea mai dinamică evoluție pe piața românească, anunță încheierea unui parteneriat strategic cu echipa de baschet U-BT...
Două partide din cadrul etapei a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin s-au decis în reprize suplimentare.
După un start de sezon dezamăgitor, CSU Sibiu a obținut primul succes abia în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. „Vulturii” s-au impus în deplasare la...
Etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin a venit cu partide interesante.
Liga Națională de baschet masculin a intrat în ritm și la jumătatea acestei săptămâni s-au disputat toate cele 7 partide ale etapei a 3-a. FC Argeș și Rapid au bifat a...
Echipele românești au debutat joi seară în grupele EuroCup Women 2025-2026. CS Rapid București a început cu o victorie clară pe teren propriu, în timp ce ACS Sepsi-SIC a...
Noul sezon baschetbalistic intern a fost deschis astăzi de Supercupa României în competiția masculină.
Naționala masculină a României reușeşte trei victorii consecutive în faza a doua a precalificărilor și îşi asigură prezența în calificările pentru FIBA Basketball...
Federația Română de Baschet a organizat astǎzi, la Piteşti, Tragerea la sorți pentru Cupa României 2025 la Baschet Masculin 2025/2026, şi a anunțat componența și...
Medaliile Ligii Naționale de Baschet masculin s-au desemnat în această ediție după meciuri decisive.
Cel mai echilibrat duel al fazei a doua a Ligii Naționale de baschet masculin a fost cel din grupa locurilor 9-16 dintre Steaua și Dinamo.
Faza a doua a Ligii Naționale de baschet masculin și-a derulat primele două meciuri din totalul de maxim 5 ale fiecărui duel. Atât în play-off, cât și în play-out,...
Sezonul 2024-2025 al Ligii Naționale de Baschet Feminin Getica 95 s-a încheiat cu victoria echipei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, care a cucerit titlul național în urma unei...
Sâmbătă s-a disputat etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, una fără surprize. Campioana acestei prime faze a campionatului este...
Formația FCC UAV Arad a obținut medaliile de bronz ale Ligii Naționale de Baschet Feminin Getica 95, la capătul unei finale mici disputate în trei acte împotriva echipei...
La 20 de ani distanță de performanța lui CSU Asesoft Ploiești - câștigarea FIBA EuroCup Challenge - baschetul românesc de club a înregistrat miercuri seară un nou moment...
Etapa a 25-a a Ligii Naționale de baschet masculin s-a încheiat aseară cu o victorie a liderului CSM CSU Oradea pe terenul celor de la CSM Corona Brașov. „Leii roșii”...
U-BT Cluj-Napoca a reușit o calificare spectaculoasă în sferturile de finală ale BKT EuroCup, după un thriller în deplasare cu BC Wolves Twinsbet Vilnius. Formația...






01 Iun 2026
04 Iun 2026
02 Iun 2026
05 Iun 2026
06 Iun 2026

