Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
powered by Frisomat
CSM Arcada Galați, victorie frumoasă în optimile CEV CupSorin Pană / SportPictures.eu
17 Dec 2020

CSM Arcada Galați, victorie frumoasă în optimile CEV Cup

În competiția masculină a CEV Cup, CSM Arcada Galați s-a deplasat la Moscova și a evoluat pe Arena de Volei Dinamo în două partide, în optimile și sferturile de finală ale competiției. Miercuri a întâlnit puternica formație olandeză Amysoft Lycurgus Groningen, în fața căreia a obținut o victorie dramatică în set decisiv. Elevii lui Sergiu Stancu s-au impus cu 3:2 (25:19, 26:24, 20:25, 21:25, 15:10) după 126 de minute având în olandezul Niels Klapwijk cel mai bun jucător cu 28 de puncte obținute. Demn de remarcat este concentrarea de care au dat dovadă jucătorii de la malul Dunării, care după ce au condus la seturi și au fost egalați, apoi au condus în tiebreak cu 6:1 și au fost egalați la 7, au găsit resurse să tranșeze soarta decisivului.

Efortul depus în meciul de ieri nu le-a permis să evolueze la același nivel și astăzi în partida din sferturile de finală contra formației organizatoare a turneului, Dinamo Moscova. Rușii s-au impus cu un categoric 3:0 (25:15, 25:18, 25:16) și avansează în turneul Final Four al competiției.

Prezentă în Insulele Canare, la Las Palmas de Gran Canaria, CSM Lugoj a evoluat într-o singură partidă la ”Centro Insular de Deportes”. Bănățencele nu au putut emite pretenții în duelul din optimile de finală ale Cupei Challenge contra turcoaicelor de la THY Istanbul, fiind învinse cu 3:0 (25:5, 25:19, 25:11).

Alte știri din Volei