Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Juniori
CM U20: Tricolorii pierd la debutRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
13 Dec 2021

CM U20: Tricolorii pierd la debut

Astăzi au început pe patinoarul Olimpic din Brașov turneul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață de Tineret U20, Divizia II, Grupa A. Selecționata României condusă de pe bancă de americanii Jason Power și Kenny Raush a evoluat în ultima partidă a zilei contra Coreei de Sud, asiaticii impunându-se cu 4-1 (0-0, 2-0, 2-1).

După o primă repriză fără gol, sud-coreenii au deschis scorul prin Lee Yunsuk (min. 24:33) și s-au distanțat pe finalul reprizei secunde prin Jang Heegon (min. 37:18). Reușita lui Antal Laszlo (min. 42:53) după o acțiune personală a dat speranțele unei reveniri a tricolorilor, dar Kim Mooseong (min. 57:43) și Jang Heegon (min. 58:02) au tranșat victoria pe final de meci.

Așadar, debut cu stângul, însă nici continuarea turneului nu este simplă pentru selecționata României. Marți urmează jocul contra Italiei, echipă care a spulberat astăzi cu 7-0 Lituania.

 

Iată programul întâlnirilor:

Luni, 13 decembrie

Marea Britanie (GBR) - Spania (ESP)  7-2 (1-1, 3-1, 3-0)

Lituania (LTU) - Italia (ITA)  0-7 (0-0, 0-4, 0-3)

Coreea de Sud (KOR) - România (ROU)  4-1 (0-0, 2-0, 2-1)

Marț­i, 14 decembrie

ora 13:00, Marea Britanie (GBR) - Lituania (LTU)

ora 16:30, Spania (ESP) - Coreea de Sud (KOR)

ora 20:00, Italia (ITA) - România (ROU)

Joi, 16 decembrie

ora 13:00, Italia (ITA) - Spania (ESP)

ora 16:30, Marea Britanie (GBR) - Coreea de Sud (KOR)

ora 20:00, Lituania (LTU) - România (ROU)

Vineri, 17 decembrie

ora 13:00, Coreea de Sud (KOR) - Italia (ITA)

ora 16:30, Spania (ESP) - Lituania (LTU)

ora 20:00, România (ROU) - Marea Britanie (GBR)

Duminică, 19 decembrie

ora 13:00, Lituania (LTU) - Coreea de Sud (KOR)

ora 16:30, Italia (ITA) - Marea Britanie (GBR)

ora 20:00, România (ROU) - Spania (ESP)

Meciurile pot fi urmărite în live stream, link-urile de vizionare urmând a fi accesibile pe site-ul FRHG la adresa www.rohockey.ro

Alte știri din Juniori