Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
CM U20: Tricolorii mici pierd cu China în primul meciRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
06 Ian 2025

CM U20: Tricolorii mici pierd cu China în primul meci

Echipa națională U20 este prima dintre reprezentativele tricolore care a intrat în competițiile majore din 2025. Tinerii pregătiți de Góga Attila s-au reunit la Cârța imediat după intrarea în noul an, iar sâmbătă au pornit spre Zagreb pentru partidele Campionatului Mondial, Divizia II/A. Astăzi, „tricolorii” au debutat în competiție contra Chinei, echipă în fața căreia au cedat la limită, scor 3-4 (1-1, 1-1, 1-2), golurile noastre fiind înscrise de Bogács Tamás (min. 6:01), Márton Tamás (min. 30:56) și Kozma Gergő (min. 45:04).

Urmează întâlnirile cu Olanda (7 ianuarie, ora 13.30), Lituania (9 ianuarie, ora 17.00), Croația (10 ianuarie, ora 20.30) și Marea Britanie (12 ianuarie, ora 13.30). În urmă cu un an, România a câștigat Campionatul Mondial U20, Divizia a II-a, Grupa B, promovând astfel în eșalonul superior.

Lotul naționalei U20 pentru Campionatul Mondial:

Portari: Buda Márton (DVTK Jegesmedvék - Ungaria), Márk Bálint (ACSH Gheorgheni);

Fundași: Nagy Tamás (ACSH Fenestela 68), Szabó Tas (ACSH Gheorgheni), Kovács Előd (Sport Club Miercurea Ciuc), Nechita Tudor (Okanagan Hockey Academy - Austria), Molnár Ákos (ACSH Gheorgheni), Baraboi Csongor (Fehérvár Hockey Academy - Ungaria), Szekeres Róbert (ACS Sapientia U23);

Atacanți: Lupascu Calin (ACSH Gheorgheni), Bogács Tamás (DVTK Jegesmedvék – Ungaria), Kozma Gergő (Alvesta SK - Suedia), Kovács Alpár (DEAC – Ungaria), Süveg István (Fehérvár Hockey Academy – Ungaria), Szopos-Böjte Szabolcs (ACSH Gheorgheni), Salamon Robert (ACSH Gheorgheni), Timaru Răzvan (ACSH Gheorgheni), Fehér Csanád (ACSH Gheorgheni), Süveg Botond (Fehérvár Hockey Academy - Ungaria), Kovács Szabolcs (DEAC - Ungaria), Márton Tamás (ACS Sapientia U23), Ágoston Tamás (ACS Sapientia U23);

Staff: Góga Attila – antrenor principal, Papp Szabolcs Tibor – antrenor secund, Fülöp Rajmund – antrenor portari, Szentes Ervin – manager echipament, Horvát Tamás – conducator delegație.

Alte știri din Hochei