Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
powered by Frisomat
CEV Champions League: Victorie netă a campioanei în BulgariaSportPictures.eu
05 Oct 2022

CEV Champions League: Victorie netă a campioanei în Bulgaria

CSM Arcada Galați a făcut în această seară un prim pas pe drumul de calificare în grupele CEV Champions League. Campioana României a trecut cu un net 3:0 (25:22, 25:19, 26:24) de formația bulgară Hebar Pazardzhik în manșa tur disputată în deplasare contând pentru turul 2 preliminar al competiției.

Performanța echipei antrenate de Sergiu Stancu este cu atât mai lăudabilă cu cât anul trecut bulgarii i-au eliminat din preliminarii pe Olympiakos din Grecia. Teoretic calificarea nu este jucată, meciul de peste o săptămână de la Galați fiind cel decisiv.

În cazul calificării, în turul al treilea, decisiv pentru calificarea în grupă, gălățenii urmează să joace contra învingătoarei duelului dintre Mladost Zagreb (Croația) și câștigătoarea meciului dintre Mladost Brcko (Bosnia și Herțegovina) și Lindaren Volley Amriswil (Elveția).

Dacă va trece și de acea confruntare, Arcada va juca în grupa B, alături de Berlin Recycling Volleys (Germania), Aluron CMC Warta Zawiercie (Polonia) și Halkbank Ankara (Turcia).

Alte știri din Volei