Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Juniori
CE U19: Tricolorele sunt la un pas de semifinale
11 Iul 2023

CE U19: Tricolorele sunt la un pas de semifinale

Meci fantastic făcut de selecționata U19 de handbal feminin a României în sala de la Pitești în grupele principale ale Campionatului European.

Înfrângerea suferită în prima fază, cea a grupelor, contra Portugaliei le-a obligat pe tricolorele pregătite de Simona Maior Pașca să abordeze ca pe o finală partida din această seară contra Suediei, chiar dacă cota lor la casele de pariuri le era defavorabilă. Sub valul de căldură emanat de suporterii ce au populat la maxim tribunele modernei arene din Trivale, fetele noastre au preluat inițiativa încă din start și au condus cu trei lungimi pe tabelă, 6:3 în minutul 8 și 12:9 în minutul 19. S-au desprins apoi la 17:10 în minutul 25 și 19:12 în minutul 28, dar scandinavele au revenit și până la pauză au marcat de patru ori s-a intrat cu 19:16.

În partea a doua tricolorele au mărit treptat ecartul de pe tabelă prin prestația solidă a Alisiei Boiciuc, autoare a 11 goluri, și a Teodorei Neagu, cea care a parat în total 6 mingi dintre cele 26 trimise spre poarta ei.

România a câștigat en-fanfare cu 42:34 (19:16) și mai are de jucat mâine încă o „finală” până la semifinale. Elveția este cea care va da replica tricolorelor miercuri, o victorie asigurându-le accesul în penultimul act al competiției.

Alte știri din Juniori