Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Juniori
CE U19: România se califică în sferturile de finală
09 Iul 2023

CE U19: România se califică în sferturile de finală

Selecționata U19 de handbal feminin a României a obținut o calificare spectaculoasă în grupele principale ale Campionatului European încheind pe locul secund grupa B după o victorie de prestigiu contra Germaniei.

Găzduit de sălile de la Pitești și Mioveni, turneul final a reunit 16 formații, România avându-le ca adversare pe Islanda, Portugalia și Germania. Tricolorele pregătite de Simona Maior Pașca au învins în prima partidă Islanda cu 41:33, apoi au cedat în fața lusitanelor cu 30:36 și aveau nevoie de o victorie la 4 goluri diferență în meciul direct pentru a depăși Germania și a prinde locul secund. Au obținut-o după ce le-au dat mari emoții suporterilor din tribune. Avansul de 8 goluri, 24:16, de la intrarea în minutul 40 s-a diminuat la diferența minimă, 27:26 în minutul 53 și lucrurile se complicau, însă tricolorele au avut puterea să revină și să se impună cu 35:30.

Astfel, de pe locul 2 în grupă, la egalitate de puncte cu liderul Portugalia și echipa de pe locul 3 Germania, fetele noastre se califică în grupa principală în care vor întâlni miercuri Elveția și joi Suedia, dar pentru a accede în semifinale au nevoie de victorii în ambele partide.

Alte știri din Juniori