European League: Tricolorele deschid cu o victorie turneul de la Blaj
12 Iun 2026













Răzvan Păsărică / SportPictures.euNaționala de polo a României a fost învinsă clar de Croația, scor 17-9 (5-1, 1-2, 5-3, 6-3), într-un meci din Grupa a II-a a fazei grupelor principale ale Campionatului European de polo pe apă de la Belgrad.
Croația a început meciul în forță, etalând o combinație eficientă de apărare solidă și finalizare precisă. În primele cinci minute, croații au reușit să se distanțeze rapid la 4-0, profitând de dificultățile României în faza ofensivă. Tricolorii au reușit să puncteze pe tabelă abia după șapte minute, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Vlad Georgescu, însă reacția Croației a fost promptă și Butic a înscris din acțiune, din zona centrală, stabilind scorul de 5-1 la finalul primului sfert.
Al doilea sfert a adus o scurtă perioadă de dezechilibru în jocul Croației. Zuvela a ratat o lovitură de pedeapsă, trimițând mingea în bara transversală, Neamțu a redus din diferență, dar croații reușesc apoi un gol în superioritate numerică. Până la pauza mare Neamțu a mai punctat o dată printr-un șut puternic și la pauza mare scorul era 6-3 în favoarea Croației.
Apărarea croată a fost greu de penetrat, cu toate că selecționata tricoloră a arătat mai mult curaj și organizare față de partida precedentă contra Italiei. În debutul reprizei secunde, Butic și Bukic au marcat și au dus scorul la 8-3 , dar România nu a cedat și a continuat să răspundă prin golurile înscrise de Francesco Iudean (2) și Andrei Neamțu, iar portarul Marius-Florin Tic s-a remarcat prin mai multe intervenții spectaculoase. Cu doar două secunde rămase din sfertul trei, Butic a finalizat un contraatac rapid în superioritate numerică, ducând scorul la 11-6. Acest moment a reprezentat punctul de cotitură al meciului, anulând eforturile tricolorilor din sferturile doi și trei. În ultimul act, Croația a profitat din plin de avantajul psihologic și a marcat patru goluri în doar 2 minute și 43 de secunde, desprinzându-se la 15-8. Finalul a fost unul de control total pentru croați, care s-au impus fără emoții.
În următorul meci din Grupa a II-a, România va întâlni luni, 19 ianuarie cu începere de la 16:30 formația Georgiei, iar ultimul meci dinaintea jocurilor de clasament va fi contra Greciei miercuri, 21 ianuarie de la ora 21:30.

CSA Steaua București este noua campioană a României! Formația din Capitală a cucerit al 21-lea titlu național din istorie după ce s-a impus în meciul decisiv al finalei...
Selecționata României și-a încheiat astăzi participarea la turneul final al Campionatului European de polo pe apă de la Belgrad. Aseară, caschetele tricolore au fost...
Selecționata României a obținut o victorie deosebit de importantă în cel de-al doilea meci din grupa principală F a Campionatului European de polo pe apă de la Belgrad....
Selecționata României nu a avut replică în ultimul meci din grupa D a Campionatului European de polo pe apă de la Belgrad, disputat contra Italiei.
În cel de-al doilea meci din grupa D a Campionatului European de polo pe apă de la Belgrad, naționala României a obținut o victorie dramatică în fața Turciei, scor 20–19...
Sâmbătă, 10 ianuarie, a luat startul Campionatul European de polo pe apă găzduit de capitala Serbiei, Belgrad. Naționala României face parte din Grupa D, alături de...
După o perioadă intensă de pregătire, naționala României este gata de deplasarea la Belgrad, acolo unde, începând cu sâmbătă, 10 ianuarie, va lua startul Campionatul...
Miercuri, CSM Oradea a debutat la Budapesta în grupa C a LEN Champions League, fiind învinsă de FTC Telekom Waterpolo, deţinătoarea trofeului competiției.
Ultimul meci al caschetelor tricolore la Campionatul Mondial de polo de la Singapore a avut o doză de dramatism și s-a încheiat cu un rezultat defavorabil.
Caschetele tricolore au obținut o victorie categorică în fața Canadei în primul meci de clasament pentru grupa locurilor 9-12 din cadrul Campionatului Mondial de polo de la...
Selecționata de polo masculin a României a fost învinsă astăzi de Ungaria în optimile de finală ale Campionatului Mondial de polo de la Singapore și va evolua în...
Selecționata de polo masculin a României a încheiat cu o înfrângere grupa A din cadrul Campionatului Mondial de polo de la Singapore.
România obține o victorie clară în fața Africii de Sud la Campionatul Mondial de polo de la Singapore și își asigură participarea în faza următoare a competiției.
Caschetele tricolore au debutat astăzi în grupa A a Campionatul Mondial de polo de la Singapore. Elevii lui Bogdan Rath au făcut o primă repriză foarte bună contra Italiei,...
În acest final de săptămână, naționala de polo masculin a participat în Serbia, la Šabac, la un turneu internațional de pregătire extrem de important în perspectiva...
După trei turnee finale disputate în bazinele din Ghencea și din Oradea, s-a stabilit configurația celor două semifinale ale Superligii Naționale la polo masculin. Astfel,...
În manșa tur a optimilor de finală ale LEN Euro Cup, cea de-a doua competiţie intercluburi ca valoare din Europa Campioana României, Steaua a pierdut în deplasare meciul...
După ce a fost învinsă fără drept de apel vineri de Serbia, campioana olimpică en titre, cu scorul de 21-6 (6-1, 2-2, 4-1, 9-2), în primul meci pentru locurile 9-11,...
Selecționata de polo masculin a României a suferit o înfrângere usturătoare astăzi în bazinul din Complexul Național de Natație din Otopeni în barajul pentru calificarea...
Astăzi, în bazinul din Complexul Național de Natație din Otopeni s-au încheiat jocurile fazei grupelor Cupei Mondiale (Divizia 1) la polo masculin. După înfrângerea...
În bazinul din Complexul Național de Natație din Otopeni au demarat ieri jocurile Cupei Mondiale (Divizia 1) la polo masculin, competiție ce reunește la start 11 echipe...
În acest final de săptămână s-au disputat în bazinul Mureșul din Tg. Mureș partidele turneului final al Cupei României la polo.
Etapa a 4-a a grupei A a LEN Champions League a programat meciuri în propriile bazine pentru ambele reprezentante ale României.
Etapa a 2-a a grupei A a LEN Champions League a programat meciuri în propriile bazine pentru ambele reprezentante ale României.
Astăzi s-au încheiat în Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea partidele turneului preliminar C pentru calificarea în grupele principale ale LEN Champions League.
CSA Steaua continuă să fie cea mai bună echipă de club a României după ce sâmbătă a învins în bazinul Dinamo în meciul 4 al finalei cu echipa din Ștefan cel Mare și...
CSA Steaua a avut o prestație remarcabilă în sferturile de finală ale LEN Euro Cup, fiind învinsă la limită și în manșa retur de vicecampioana Spaniei, Astralpool CN...
În bazinul din complexul Ghencea, CSA Steaua a disputat astăzi manșa tur din sferturile de finală ale LEN Euro Cup contra vicecampioanei Spaniei, Astralpool CN Sabadell,...
După ce la finele săptămânii trecute a obținut calificarea în fața grecilor de la Panionios GSS învingându-i cu 20-18 după aruncări de departajare în propriul bazin...
Selecționata de polo masculin a României este deocamdată singura echipă care va fi prezentă la summit-ul sportului ce va avea loc în această vară la Paris. Chiar dacă au...
Echipa națională de polo masculin a României a pierdut contra Muntenegrului meciul din play-off-ul sferturilor de finală ale Campionatului Mondial.
Echipa națională de polo masculin a României a avansat în play-off-ul sferturilor de finală ale Campionatului Mondial ce se dispută între 4 și 17 februarie 2024, la Aspire...
Ultima evoluție a caschetelor tricolore la Campionatul European de polo pe apă găzduit de Croația s-a încheiat cu o înfrângere.
Caschetele tricolore au pierdut primul meci disputat în grupa locurilor 5-8 a Campionatului European de polo pe apă găzduit de Croația.
Selecționata masculină de polo a României nu a putut ține pasul cu mult mai titrata sa adversară din sferturile de finală ale Campionatului European de polo pe apă, Spania,...
România a câștigat și ultimul joc al grupei D a diviziei secunde a Campionatului European de polo pe apă, jocuri găzduite de Croația la Dubrovnik.
La Dubrovnik au loc partidele diviziei secunde a Campionatului European de polo pe apă, România fiind angrenată în grupa D a competiției. Elevii lui Bogdan Rath sunt aproape...
Selecționata masculină de polo a României a încheiat pe locul 6 puternicul turneu al Cupei Mondiale ce s-a disputat la finele săptămânii trecute la Los Angeles.
Poloiștii tricolori au încheiat cu victorii pe linie la turneul de la Berlin și au obţinut calificarea la turneul final al Cupei Mondiale 2023 ce va fi găzduit de Los Angeles...
CSM Oradea a obținut calificarea în sferturile de finală LEN EuroCup. Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a învins Steaua București, scor 10-6, în...
În această după-amiază a avut loc în bazinul din complexul sportiv Ghencea prima manșă din optimile de finală ale LEN EuroCup în care se întâlnesc CSA Steaua București...
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a partidelor din optimile de finală ale LEN Euro Cup, cea de-a doua competiție valorică la nivelul continentului pentru echipele de club.
La sfârșitul acestei săptămâni s-au disputat turneele turului II preliminar al LEN Champions League la polo masculin, fază în care au ajuns campioana CSA Steaua București...
La finele acestei săptămâni s-au disputat turneele primului tur preliminar al LEN Champions League la polo masculin.
