Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Atletism
powered by BenQ
CE: România retrogradează în Liga II a competiției pe echipeRemus Badea / SportPictures.eu
22 Iun 2021

CE: România retrogradează în Liga II a competiției pe echipe

Desfășurat la finele săptămânii trecute pe Cluj Arena, Campionatul European de atletism pe echipe Liga I a adus pentru România o dezamăgitoare retrogradare în liga secundă. După două zile de concurs, tricolorii s-au clasat pe locul 11 în clasamentul general al competiţiei, penultimul în rândul echipelor participante, poziție ce i-a adus retrogradarea în Liga II alături de ultima clasată, Estonia, și de Irlanda, echipă care nu s-a prezentat la competiție.

Contraperformanța duce România pentru prima dată în istorie în al treilea eșalon valoric al continentului, unde va evolua la ediţia din 2023. De la cea mai bună performanță a atletismului românesc în proba pe echipe s-au scurs aproape trei decenii, pe vremea când echipele masculine și feminine evoluau în competiții dedicate. Singurul moment din istoria atletismului românesc în care cele două echipe au concurat împreună în Superligă (primul eșalon) a fost în anul 1994, la Birmingham (Marea Britanie), dar, din nefericire, ambele au retrogradat. Cu un an înainte, adică în 1993, concurând la Roma, echipa națională feminină reușise cea mai bună clasare de până atunci, locul 2 în această grupă valorică de elită. Rezultat reeditat șase ani mai târziu, la Paris. Acestea au fost, de fapt, cele mai valoroase clasări românești în cadrul întrecerii. Printre protagoniste: Gabriela Szabo, Ionela Tîrlea, Mihaela Melinte, Nicoleta Grasu, Monica Iagăr sau Oana Pantelimon. Din anul 2009, de când se elaborează un clasament general, România a evoluat exclusiv în Liga I.

Revenind la momentul actual, echipa România a încheiat competiția de la Cluj-Napoca pe locul 11 cu un total de 207 puncte, cu 35 de puncte sub locul 10 ce asigura menținerea în Liga I, ocupat de Belgia. Cehia (320,50 puncte) şi Belarus (315 puncte) au ocupat primele două poziții și au promovat în Superligă, în timp ce în Liga 1 au promovat Ungaria, Danemarca şi Slovenia.

Iată ierarhia completă a întrecerii de la Cluj-Napoca:

Loc

Echipa

Puncte

1

Cehia

320,5

2

Belarus

315

3

Țările de Jos

300

4

Elveția

278

5

Turcia

267

6

Suedia

263,5

7

Finlanda

263

8

Grecia

255

9

Norvegia

243

10

Belgia

242

11

România

207

12

Estonia

157

13

Irlanda

DNS

 

Alte știri din Atletism