Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Australian Open: Start în calificăriAFP / Mediafax Foto
13 Ian 2016

Australian Open: Start în calificări

Sub soarele torid al verii de la Antipozi, primul turneu de mare șlem al anului, Australian Open, a început deja pentru cei angrenați în faza calificărilor.

Printre cei 128 de jucători aliniați la startul probei masculine se numără și Marius Copil, cel mai bine clasat jucător român, ocupant al locului 169 în ierarhia ATP, de altfel și singurul implicat. Debutul său a fost unul de succes, arădeanul învingându-l după un joc de 89 de minute pe italianul Gianluca Naso, locul 223 ATP, cu scorul de 7-6 (5), 6-4. Meciul a fost întrerupt din cauza căldurii la jumătatea primului set, iar la reluare cel care s-a adaptat mai bine a fost compatriotul nostru, care a făcut în startul setului secund singurul break al partidei. Următorul adversar al său va fi bosniacul Mirza Basic, locul 137 ATP.

În proba feminină avem tot o singură reprezentantă. Patricia Țig, locul 123 WTA, se alătură altor 95 de competitoare, însă beneficiază de statutul de cap de serie numărul 15. Ea va juca mâine dimineață partida din primul tur contra cehoaicei Barbora Krejcikova, locul 185 WTA.

Alte știri din Tenis de câmp