Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Australian Open: Ruse părăsește turneul învinsă în sferturile probei de dubluFlaviu Buboi / SportPictures.eu
21 Ian 2025

Australian Open: Ruse părăsește turneul învinsă în sferturile probei de dublu

Gabriela Ruse nu a putut egala performanța obținută în proba de dublu în urmă cu două sezoane tot împreună cu ucraineanca Marta Kostyuk, cele două fiind eliminate astăzi în sferturile de finală.

Într-un meci găzduit de Margaret Court Arena, perechea româno-ucraineană a fost depășită greu, în prelungirile setului decisiv de perechea cap de serie nr. 3 formată din taiwaneza Su-Wei Hsieh și letona Jelena Ostapenko. După două ore și 20 de minute de joc, favoritele s-au impus cu scorul de 6-2, 5-7, 7-5 și au obținut accesul în penultimul act al competiției.

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk părăsesc competiția cu un cec comun în valoare de 142.000 dolari australieni (aproximativ 89.000 USD) și câte 430 de puncte de clasament. Punctele obținute îi oferă Gabrielei un salt de 7 poziții în ierarhia probei până pe locul 50. Cea mai bine clasată jucătoare de dublu din România continuă să fie Monica Niculescu, pe locul 33.

Alte știri din Tenis de câmp