Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Australian Open: Primul meci, prima victorie pentru români!Silvia Ilie / Mediafax Foto
18 Ian 2016

Australian Open: Primul meci, prima victorie pentru români!

Monica Niculescu a fost prima reprezentantă a României intrată în concurs la Australian Open 2016 și a făcut-o cu succes!

Un meci de o oră și 15 minute încheiat cu scorul de 6-2, 6-1 a dus-o pe compatrioata noastră în turul secund al competiției. Adversara sa de astăzi a fost brazilianca Teliana Pereira (46 WTA), jucătoare pe care a învins-o tot în două seturi la ediția 2015 a BRD Open pe zgura de la Arenele BNR.

În turul următor Monica o va avea ca adversară pe rusoaica de 19 ani Elizaveta Kulichkova, locul 109 WTA, autoarea unei surprize astăzi prin eliminarea jucătoarei germane Andrea Petkovic, locul 25 WTA.

 

În această noapte și mâine dimineață se vor disputa meciurile de simplu ale celorlalte patru jucătoare tricolore, după următorul program:

Ora 3:30  Andreea Mitu (96 WTA) - Julia Goerges (Germania, 45 WTA)

Ora 5:00  Irina Begu (31 WTA) - Johana Larsson (Suedia, 54 WTA)

Ora 7:30  Alexandra Dulgheru (61 WTA) - Storm Sanders (Australia, 383 WTA)

Ora 10:00  Simona Halep (2 WTA) - Shuai Zhang (China, 133 WTA) – transmis de Eurosport

Ora menționată este ora României, meciurile putând fi decalate în funcție de derularea meciurilor anterioare.

Alte știri din Tenis de câmp