Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Dans sportiv
Argint la dans sportiv pentru România la Jocurile MondialeFacebook World Games
09 Aug 2025

Argint la dans sportiv pentru România la Jocurile Mondiale

România a cucerit prima medalie la cea de-a 12-a ediție a Jocurilor Mondiale care au loc la Chengdu, în China, competiție rezervată sporturilor neolimpice desfășurată sub patronajul Comitetului Internațional Olimpic, din patru în patru ani. Andreea Matei și Rareș Cojoc au obținut argintul la dans sportiv, în proba standard.  Matei și Cojoc au totalizat 193 de puncte, fiind devansați în clasamentul final de Glukhov și Anastasia Glazunova, cu 196,58 din Republica Moldova. Podiumul a fost completat de polonezii Dariusz Mycka și Madara Freiberga (188,04 p).

Andreea Matei și Rareș Cojoc formează cea mai titrată pereche din dansul sportiv românesc, fiind lideri mondiali la secțiunea standard și vicecampioni mondiali en titre.

Un alt cuplu din România, Georgy Kalashnikov - Daria Grigore s-a clasat pe locul 5 cu 184,54 puncte.

Este prima medalie cucerită de România la această disciplină sportivă la o ediție a Jocurilor Mondiale. La primele 11 ediții ale JM, reprezentanții României au urcat pe podium doar la gimnastică aerobică, unde au obținut 18 medalii (5 AUR, 9 ARGINT, 4 BRONZ).

 

sursa: cosr.ro

Alte știri din Dans sportiv