Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Ciclism
Andrei Nechita a câștigat prologul Turului Ciclist al SibiuluiBogdan Maran / Mediafax Foto
06 Iul 2016

Andrei Nechita a câștigat prologul Turului Ciclist al Sibiului

Astăzi, pe un circuit urban din centrul istoric al Sibiului, a avut loc etapa prolog a Turului Ciclist al Sibiului. Competiția a fost câștigată de către rutierul român Andrei Nechita, cel care, astfel, va fi primul purtător al tricoului galben.

În urma sa, la două secunde distanță, au venit Giacomo Berlato, Adrian Kurek și Iuri Filosi, cu o întârziere de două secunde. Următoarea cronometrare, la trei secunde in urma lui Nechita, îi găsește în pluton pe George Harper și Mauro Finetto.

Media orară de parcurgere a traseului a fost de 38.49 kilometri pe oră.

În clasamentul pe echipe, lider este Vini Fantini - Nippo, cu Eduard Grosu port-drapel, urmată de One Procycling și Uniero Wilier Trevigniano. Echipa națională a României ocupă, după prolog, locul 13 din 19 formații aliniate la start. 

Prima etapă va avea loc mâine, pe traseul Sibiu - Agnita - Sibiu, distanța totală fiind de 193.5 kilometri. 

În total, la Turul Ciclist al Sibiului participă 111 sportivi.

Alte știri din Ciclism