Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Ambele românce au fost eliminate în sferturi la ShenzhenSabin Malisevschi / SportPictures.eu
04 Ian 2019

Ambele românce au fost eliminate în sferturi la Shenzhen

Sorana Cîrstea și Monica Niculescu au pierdut meciurile disputate în sferturile de finală ale probei de simplu de la Shenzhen Open, turneu de categoria WTA International cu premii în valoare de 750.000 USD.

Începută ieri și întreruptă de ploaie la scorul de 2-0 și 30-30 în favoarea Soranei, partida a fost câștigată astăzi de americanca Alison Riske, locul 62 WTA, cu scorul de 7-5, 6-1. Început bine de târgovișteancă, detașată rapid la 3-0, meciul de astăzi a trecut în mâna americancei, care de la 3-5 în primul set a fost cea care a dictat ritmul și l-a închis după 100 de minute de joc efectiv.

Venită din calificări, Monica Niculescu nu a mai avut resursele fizice pentru a duce la bun sfârșit un nou meci de peste două ore. Slătineanca clasată pe locul 99 WTA a fost la două puncte distanță de a câștiga meciul la scorul de 6-2, 5-3 și 40-40 pe propriul serviciu, dar chinezoaica Yafan Wang, locul 70 WTA, a profitat de fiecare minge și după ce a rezistat tensiunii tiebreak-ului a defilat în setul decisiv. După două ore și 20 de minute de joc, Yafan Wang s-a impus cu 2-6, 7-6 (4), 6-1 și s-a calificat în semifinale, în timp ce Monica încheie o săptămână grea cu un premiu de 13.121 USD și cele 60 de puncte primite pe lângă cele 18 puncte aferente calificării pe tabloul principal o urcă în clasamentul WTA live până pe locul 88.

Același premiu l-a primit și Sorana Cîrstea, evident fără punctele din calificări, târgovișteanca făcând un salt de cinci poziții, de la 89 la 84, în ierarhia WTA live.

Alte știri din Tenis de câmp