Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP & WTA: Treaptă cu treaptăSportPictures.eu
19 Mai 2014

ATP & WTA: Treaptă cu treaptă

Simona Halep urcă treaptă cu treaptă în ierarhia de simplu WTA. De câteva zile calculele o dădeau pe jucătoarea constănțeancă pe locul 4, iar astăzi a venit și confirmarea oficială: cea mai bună jucătoare română a momentului și-a îmbunătățit performanța și completează careul de dame din fruntea clasamentului mondial!

Această poziționare îi oferă Simonei statutul de cap de serie numărul 4 la Roland Garros, o perspectivă încurajatoare combinată cu forma arătată în ultimele turnee. Totul depinde de recuperarea fizică după accidentarea la mușchii abdominali suferită la Roma. Celelalte jucătoare românce din top 100 au marcat următoarea evoluție: Sorana Cîrstea își păstrează poziția 27, Monica Niculescu urcă trei poziții până pe 75, Alexandra Cadanțu coboară 9 locuri până pe 80, în timp ce Irina Begu staționează pe 88. Dincolo de ”bariera 100”, Alexandra Dulgheru a făcut un salt de 10 poziții până pe 137, iar Andreea Mitu dă înapoi trei pași până pe 193. În clasamentul de dublu, Monica Niculescu ocupă locul 33, în coborâre trei locuri, Irina Begu 66, după un avans de un loc, la fel ca Raluca Olaru, care se situează pe 70.

În ierarhia ATP, Victor Hănescu coboară un loc până pe 82, Adrian Ungur urcă până pe 132, tot două locuri ca și Marius Copil până pe 152. La dublu, Horia Tecău coboară pe 29 după o cădere de 9 locuri, tendință similară cu cea remarcată la Florin Mergea, a cărui coborâre pe 52 este de 4 locuri.

Alte știri din Tenis de câmp