Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP & WTA: Modificări minore în ierarhiiSportPictures.eu
16 Iun 2014

ATP & WTA: Modificări minore în ierarhii

Clasamentul de simplu dat publicității de WTA ne indică modificări nesemnificative ale pozițiilor jucătoarelor noastre. Simona Halep își păstrează poziția a 3-a, în timp ce Sorana Cîrstea a făcut un pas înapoi până pe 29. Monica Niculescu, Irina Begu, Alexandra Cadanțu și Alexandra Dulgheru au urcat câte o poziție. Monica petrece săptămâna aceasta pe locul 65, Irina pe 80, Alexandra Cadanțu pe 84, iar Alexandra Dulgheru se apropie ușor de pragul primei sute de jucătoare ale lumii urcând pe 105.

În ierarhia de dublu, Monica Niculescu staționează pe 40, Irina Begu urcă un loc până pe 63, iar Raluca Olaru coboară 11 locuri până pe 73.

O situație oarecum similară găsim și în clasamentul ATP, unde Victor Hănescu urcă un loc până pe 103, Marius Copil rămâne la cota 160, cu același număr de puncte ca și Adrian Ungur, aflat în cădere de 3 locuri pe 161.

La dublu, Horia Tecău staționează pe 25, în timp ce Florin Mergea continuă să avanseze, în această săptămână două poziții până pe 38.

Alte știri din Tenis de câmp