Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP & WTA: Halep ridică ștachetaAFP / Mediafax Foto
17 Mar 2014

ATP & WTA: Halep ridică ștacheta

Clasamentele publicate astăzi de cele două asociații ale jucătorilor și jucătoarelor profesioniste au adus o modificare importantă pentru tenisul românesc. Simona Halep a devenit cea mai bine clasată jucătoare din istoria tenisului românesc, ocupând poziția a cincea după parcursul foarte bun pe tabloul de la Indian Wells.

Sorana Cîrstea a recuperat un loc și a urcat până pe 26, în timp ce Alexandra Cadanțu și Monica Niculescu au coborât în ierarhie, plasându-se această săptămână pe locul 62, în coborâre trei locuri, respectiv pe 70, după o cădere de 7 locuri. Trecând de pragul primei sute de locuri, Alexandra Dulgheru a pierdut opt locuri regăsindu-se pe 128, o poziție mai sus față de Irina Begu, și ea în coborâre două locuri.

Ce le așteaptă săptămâna aceasta pe fetele noastre? La Miami are loc Sony Open Tennis, un turneu cu premii totale de 5.427.105 USD, unde pe tabloul principal se regăsesc Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Alexandra Cadanțu, primele două având ”bye” pentru primul tur. Pentru primul său meci, Simona își va aștepta adversara în turul secund, ea urmând a fi decisă de disputa dintre recenta sa cunoștință australianca Casey DellAcqua (nr. 56 WTA) și elvețianca Stefanie Voegele (nr. 52 WTA), în timp ce Sorana va juca cu învingătoarea dintre jucătoarea kazahă Galina Voskoboeva (nr. 63 WTA) și bulgăroaica Țvetana Pironkova (nr. 47 WTA). Monica Niculescu o va întâlni în primul tur pe cehoaica Barbora Zahlavova Strycova (nr. 64 WTA), în timp ce Alexandra Cadanțu va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Topul jucătoarelor de dublu ne arată staționare pentru Monica Niculescu pe locul 40, urcare de un loc pe 61 pentru Raluca Olaru și o coborâre de șapte trepte pentru Irina Begu, până pe 73.

 

În topul de simplu al băieților, Victor Hănescu urcă trei poziții până pe 84, Adrian Ungur coboară o treaptă pe 123, iar Marius Copil dă înapoi trei pași până pe 159. La dublu, Horia Tecău staționează pe 26, în timp ce Florin Mergea avansează două locuri până pe 49.

Alte știri din Tenis de câmp