Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP Nisa: Tecău, la a treia finală a sezonuluiBogdan Iordache / Mediafax Foto
21 Mai 2015

ATP Nisa: Tecău, la a treia finală a sezonului

În semifinala tabloului de dublu al Open de Nice Côte d’Azur, turneu cu premii totale în valoare de 439.405 EUR, Horia Tecău și Jean Julien Rojer au repurtat o nouă victorie concludentă în partida disputată cu perechea argentiniană Guillermo Duran / Maximo Gonzalez.

Sud-americanii au avut o prestație meritorie în primele două partide disputate în turneu, însă Horia și Jean Julien și-au luat toate măsurile de siguranță. Chiar dacă au cedat un break la punct decisiv în ghemul 4, dublul româno-olandez a apăsat pe accelerație și a închis primul set după o serie de 5 ghemuri consecutive. Argentinienii au avut iluzia unui supertiebreak după ce în setul secund au făcut break în ghemul 5 și s-au distanțat apoi la 4-2, însă Horia și partenerul său au răsturnat scorul și au trecut în avantaj cu 5-4, apoi 6-5 și s-au impus cu al doilea break în set.

6-3, 7-5 după 75 de minute și cei doi se pregătesc acum pentru a treia finală a sezonului, după cea câștigată la Rotterdam și cea pierdută la Sidney. În finală, Horia și Jean Julien vor întâlni perechea câștigătoare a celeilalte semifinale, în care sunt angrenate dublurile Mate Pavic (Croația) / Michael Venus (Noua Zeelandă) și Martin Emmrich (Germania) / Andreas Siljestrom (Suedia).

Alte știri din Tenis de câmp