Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP Indian Wells: Victorie și calificare pe tabloul principalSilvia Ilie / Mediafax Foto
09 Mar 2017

ATP Indian Wells: Victorie și calificare pe tabloul principal

Performanță fantastică pentru Marius Copil! Jucătorul arădean clasat pe locul 111 ATP și cap de serie numărul 12 al tabloului calificărilor BNP Paribas Open de la Indian Wells a obținut accesul pe tabloul principal după un meci foarte bun făcut contra unui reprezentant al gazdelor. Denis Kudla, jucător american de origine ucraineană clasat pe locul 130 ATP, a fost adversarul pe care Marius l-a învins în finala calificărilor cu scorul de 7-6 (4), 6-3 după 100 de minute de joc.

Un break cedat în ghemul 5 al primului set a fost recuperat de compatriotul nostru în extremis, anulând șansa adversarului său de a închide setul la 5-4 și prelungind închiderea setului până în tiebreak. Mai exact, Marius s-a detașat aici de la 2-2 la 6-2 și a convertit a treia minge de set. În actul secund primul ghem contra serviciului a apărut tot în jocul cu numărul 5, de data aceasta în favoarea lui Marius, care l-a și dublat în ghemul 9, consfințind o victorie binemeritată.

Astfel, după o pauză de un an vom avea din nou un român prezent pe tabloul principal al turneului din categoria ATP World Tour Masters 1000 cu premii totale în valoare de  6.993.450  USD, adversarul său urmând a fi cunoscut abia după terminarea tuturor celor 12 meciuri decisive ale calificărilor.

Alte știri din Tenis de câmp