Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ATP Cincinnati: Revanșă amânatăAFP / Mediafax Foto
22 Aug 2016

ATP Cincinnati: Revanșă amânată

Horia Tecău nu au reușit să își ia revanșa în fața perechii formate din croatul Ivan Dodig și brazilianul Marcelo Melo în finala Western & Southern Open, turneu de categoria cu premii totale în bani în valoare de 4.362.385 USD. Învins la limită alături de Florin Mergea în semifinalele turneului de la Toronto din urmă cu o lună, Horia și partenerul său obișnuit, Jean Julien Rojer, nu au izbutit să convertească niciuna dintre cele șase șanse de break de care au dispus aseară în meciul de la Cincinnati, însă au jucat excelent la serviciu, pe care și l-au adjudecat fără probleme de fiecare dată.

Cu toate acestea, ei au cedat un minibreak în tiebreak-ul primului set, îndeajuns pentru Dodig/Melo să își treacă în cont primul set, apoi în decisiv au comis două greșeli în plus, fapt ce i-a costat înfrângerea.

Dublul croato-brazilian s-a impus după o oră și 55 de minute de joc cu 7-6 (5), 6-7 (5), 10-6 și au cucerit trofeul, în timp ce Horia și Juls au primit câte 600 de puncte și împart un cec în valoare de 126.550 USD.

În urma accederii în finală, cei doi urcă 5 locuri în clasamentul ”Race to London”, situându-se acum pe locul 9.

Alte știri din Tenis de câmp