EL: Remiză albă cu Dinamo Kiev. „Șepcile roșii” pot tranșa calificarea
09 Iul 2026



09 Iul 2026
08 Iul 2026
08 Iul 2026
12 Iul 2026
11 Iul 2026










teniscupiciorul.euPe o vreme capricioasă, dar ideală pentru sport, la Cluj-Napoca a avut loc prima etapă a noului campionat de tenis cu piciorul.
Jocurile au fost găzduite de terenurile de zgură din cadrul Bazei Sportive Transilvania în organizarea clubului JSF din localitate, în colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor.
Disciplina sportivă foarte populară, cunoscută în Transilvania și sub denumirile de fotbal-tenis ori labtenis, a sunat adunarea în municipiul de sub Feleac, opt echipe aliniindu-se la startul noului sezon. Județul Bihor (prin Tengo Salonta și Tengo juniori, Futnet Oradea), a fost cel mai bine reprezentat, fiind urmat de Timiș (Futnet Timișoara și CS Dumbrăvița-Timiș) și Suceava (Blackhill Vatra Dornei și Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc), localnicii de la JSF Cluj completând lista participanților etapei inaugurale.
După jocuri disputate în două grupe, primele două clasate ale fiecărui cvartet au disputat semifinalele, gazdele de la JSF duelându-se cu Futnet Timișoara, iar Tengo Salonta cu Futnet Oradea. Conform calculelor hârtiei clujenii și salontanii și-au adjudecat victoria duelându-se în finala primei etape. Deși au pornit bine, câștigând proba de dublu, componenții echipei JSF au fost învinși cu 2-1, terminând runda ianugurală pe locul secund. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat Futnet Oradea. Clasamentul dupa prima etapă: 1. Tengo Salonta – 33 puncte, 2. JSF Cluj 31, 3. Futnet Oradea 25, 4. Futnet Timișoara 22, 5. Tengo juniori 17, 6. Dumbrăvița-Timiș 15, 7. Blackhill Vatra Dornei 14, 8. Rechinii Tehnici 14.
Este deja cunoscut faptul că tenisul cu piciorul este un excelent sport complemntar pentru fotbaliști. Doi jucători consacrați, Doru Țuțoraș (Rechinii Tehnici) și Romulus Buia (Futnet Timișoara) au demonstrat acest lucru în disputa lor directă, meci care a oferit spectacol agreabil spectatorilor prezenți la etapă.
”Mai întâi de toate, aș dori să felicit echipa JSF Cluj pentru organizare, dar și pentru modul cum s-a prezentat în finala disputată cu echipa noastră Tengo Salonta. A fost o propagandă bună acestui sport. Le mulțumesc celorlalte formații participante, împreună suntem familia tenisului cu piciorul (futnetul) românesc. Îi așteptăm la următoarea etapă programată pe data de 8 iunie la Oradea” - Sorean Vasile, președinte CS Tengo Salonta și Asociația Județeană de Fotbal-Tenis.
”Ne bucurăm că noul campionat de futnet a debutat la Cluj-Napoca, unde labtenisul este un sport foarte îndrăgit. Le-am pus probleme salontanilor de la Tengo, acest lucru denotă progresul valoric al echipei noastre, dar consider că toți participanții au crescut în privința nivelului l care practică acest sport. Le mulțumim gazdelor noastre de la Baza Transilvania și sponsorului TermoSistem Cluj pentru sprijinul acordat. Paul Negru – președinte JSF Cluj-Napoca
”Tenisul cu piciorul, sau futnetul, așa cum îi spunem noi este pentru noi pasiunea comună care ne unește. Ne bucurăm pentru prima întâlnire din acest an și pentru că am ajuns în careul de ași. Promitem că nu ne vom opri aici”, Gabriel Voicu, conducător și jucător Futnet Timișoara
”Am încheiat pe locul trei prima etapă, lucru ce ne bucură foarte mult. Am remarcat un progres evident al tuturor echipelor participante, ceea ce ne dă speranțe pentru viitor”, Szabo Levente – conducător și jucător Futnet Oradea.
”Ne-am prezentat onorabil la debutul noului campionat, iar jocul cu Futnet Timișoara a oferit una dintre cele mai frumoase dispute ale turneului. Ne vom pregăti în continuare și sperăm să îmbunătățim rezultatele la următarele etape ”, Csösz Krisztian, jucător CS Dumbrăvița.
”Pentru noi este o bucurie fiecare revedere cu cei mai buni practicanți ai acestui sport. Deocamdată echipele din Bucovina suntem la început de drum, dar învățăm de la cei mai buni și dorim ca pe viitor să ajungem să le punem probleme oricărui adversar”, Paul Boncheș, conducător BlackHill Vatra Dornei
AJFTB a lansat cu aceasta ocazia si un website www.teniscupiciorul.eu pentru o mai buna informare a tuturor celor iubesc acest sport de masa si doresc sa faca pasul catre performanta.

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, lansează Liga Atleților Over 50, o inițiativă care promovează prevenția și activitatea fizică în...
În spiritul noii sale platforme de responsabilitate socială „Imposibilul devine posibil. Pe Bune.”, Betano, se alătură Comitetului Național Paralimpic (CNP) printr-o...
Federația Română de Teqball anunță cu bucurie și mândrie obținerea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS), în conformitate cu legislația sportivă din România....
Secția Română a Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA România) anunță organizarea primei ediții a evenimentului „Ștafeta Prieteniei pe Via Transilvanica”,...
Cea mai fierbinte ediție de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), găzduită de capitala Macedoniei de Nord, s-a încheiat, iar Team România a demonstrat...
La Complexul Olimpic ”Sydney 2000” din Izvorani a avut loc ceremonia de prezentare a Echipei Olimpice Team Romania pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European Skopje...
În perioada 27 – 29 iunie 2025, municipiul Târgu-Mureș a fost gazda celei mai importante competiții internaționale de Teqball din acest an din România datorită...
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, lansează „Sănătatea e plăcere” – o platformă dedicată celor care își doresc să ducă un stil...
În 1989, Bucureștiul avea peste 130 de baze sportive și de agrement – ștranduri, terenuri, săli, baze nautice sau piste de atletism – construite pentru a încuraja...
România a obținut 3 medalii la cea de-a VII-a ediție a Campionatelor Mondiale de Teqball, găzduite de orașul Ho Chi Minh (Vietnam). Gyorgydeak Apor a reușit să câștige...
Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari și cu cea mai rapidă creștere companii GameTech din lume, a devenit marele câștigător al ediției din acest an a EGR Operator Awards,...
Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari companii GameTech din lume, a primit, pentru al doilea an consecutiv, distincția de a fi inclusă în „Fortune 100 Best Companies to...
Federația Română de Teqball se bucură să anunțe performanțele extraordinare obținute de sportivii români la World Teqball Series din Budapesta, desfășurat între 3 - 6...
La Adunarea Generală a Comitetului și Sportiv Român de astăzi, Mihai Covaliu, unicul candidat la funcția de președinte, a fost ales în fruntea COSR, cu 168 de voturi,...
Sala de Sport Dr. Pongracz Antal, din cadrul campus-ului UMFST Târgu-Mureș, a găzduit etapa a II-a (ultima) de calificare pentru ediția 2024 a Campionatului Mondial de...
Astăzi s-au disputat ultimele probe și ultimele finale ale acestei ediții de Jocuri Olimpice găzduite de Paris.
Conform unei analize recente realizată de Publicis Groupe România, Jocurile Olimpice continuă să fie un eveniment de mare interes pentru români. În ultimii ani, se observă...
Aeronava Nadia Comăneci, cu cea mai mare parte a delegaței României, și-a luat zborul spre Paris 2024. O nouă aventură este gata să înceapă, iar Zeița de la Montreal,...
În perioada 28-30 iunie 2024, Sala Sporturilor din Constanţa a găzduit Cupa României la fotbal-tenis, competiţie la care s-au acordat trofee la şase categorii (seniori,...
Comitetul Executiv (ComEx) al Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a reunit astăzi, pentru a treia oară în acest an, la București, înaintea celei de-a 53-a Adunări...
6 campioni mondiali - David Popovici, Maria Olaru, Beatrice Câșlaru, Mihai Leu, Lăcrămioara Perijoc și Cătălina Ponor – au semnat o scrisoare deschisă către...
Casa Presei Libere din București a găzduit, în perioada 27-28 ianuarie, primul eveniment din calendarul oficial 2024 al Federației Române de Go. Campionatul Național de...
Clubul Sportiv Dinamo București și-a premiat cei mai buni sportivi și antrenori în cadrul unei gale de ținută, care s-a desfășurat în ziua de 14 decembrie, la Hotel...
România a cucerit 2 medalii la ediția a VI-a a Campionatelor Mondiale de Teqball, organizate la Bangkok, capitala Thailandei. Performanță extraordinară, dacă ținem cont de...
România are 2 sportivi în semifinalele Campionatului Mondial de Teqball - Bangkok 2023: Gyorgydeak Apor, la simplu masculin și Barabasi Kinga, la simplu feminin. Cei doi vor...
Capitala Thailandei, Bangkok, va găzdui, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, cea de-a VI-a ediție a Campionatului Mondial de Teqball.
Kaizen Gaming, care deține BETANO, operator european de top al industriei de pariuri sportive & cazinou online, s-a evidențiat ca unul dintre marii câștigători la EGR...
Echipa națională de minifotbal a României a câștigat finala WMF World Cup 2023 contra Kazahstanului după un meci dramatic, decis la lovituri de departajare.
O flotă de 38 de aeronave cu propulsie umană a fost convocată le Red Bull Flugtag. Echipajele au încercat să planeze peste Lacul Morii, sub privirile a 40.000 de spectatori,...
Sport sub orice formă, la orice vârstă și pentru toată lumea – acesta este mesajul #BeActive, pentru cetățeni mai sănătoși și oameni mai fericiți. După succesul...
Chicago, IL – Duminică, 10 Septembrie 2023 - Romanian United Fund (RUF) și ROCO Chicago, două organizații nonprofit din Statele Unite, își anunță cu mândrie colaborarea...
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a găzduit, în perioada 16 iunie – 16 iulie 2023, Esports Kings,...
Momente emoționante in 21 iunlie 2023 la Sala Polivalentă din incinta Complexului Olimpic ”Sydney” 2000 din Izvorani. Sportivii medaliați la Jocurile Europene Cracovia...
Team România a avut o prestație excelentă la cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene - Cracovia Malopolska 2023 înregistrând cele mai bune rezultate de până acum din...
Kinga Barabasi și Katalin Dako au cerit medalia de argint pentru România în întrecerea feminine de dublu din turneul de teqball, sport introdus în premieră la Jocurile...
În cea de a doua zi cu competiții de teqball de la Cracovia echipele masculine au urcat pe scena principală la Jocurile Europene 2023 Kraków-Malopolska, care este, de...
O nouă zi cu rezultate promițătoare ale TEAM România la Jocurile Europene. Canoistul Cătălin Chirilă s-a calificat în finala de mâine cu al treilea timp. Echipa feminină...
În cea de-a doua zi competițională Team România a cucerit prima medalie la JE - bronz la karate, prin tânărul de 21 de ani Ștefan Comănescu.
Capital Plaza Hotel din București va găzdui în perioada 1-2 iulie 2023 un eveniment de neratat pentru pasionații jocului de Go. Turneul invitațional Dream Primer Cup,...
România va găzdui, între 24 august și 4 septembrie, Campionatul Mondial de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți...
Astăzi a avut loc la Opera Națională din București prima ediție a Galei Sportivul Anului, eveniment organizat de Ministerul Sportului pentru a celebra rezultatele deosebite...
Federaţia Internaţională de Esports (IESF) a încheiat cea de-a XIV-a ediţie a finalei Campionatelor Mondiale de Esports, după zece zile de competiţie palpitantă, momente...
Trebuie să fii înalt. Trebuie să începi de mic. Ca fată, e greu să joci fotbal. Așa sună câteva din presupusele bariere, când vine vorba de a face sport - pe care, dacă...
Fotografia este arta de a fura clipe (a se traduce clickuri) timpului…
O ceremonie restrânsă a încheiat cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European - FOTE Banska Bystrica 2022. Din cauza, prognozelor meteo nefavorabile,...






09 Iul 2026
08 Iul 2026
08 Iul 2026
12 Iul 2026
11 Iul 2026











