Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Aproape de sferturiCosmin Iftode / SportPictures.eu
06 Iul 2015

Wimbledon: Aproape de sferturi

La două ghemuri de sferturile de finală s-a aflat astăzi Monica Niculescu pe terenul 18 în partida disputată contra elvețiencei Timea Bacsinszky.

După un prim set perfect, în care compatrioata noastră și-a impus jocul atipic cu lovitura de forehand cu slice, dar și cu reverul său exploziv, Bacsinszky și-a văzut spulberat serviciul în trei rânduri și nu a reușit să câștige decât 47% din punctele jucate pe primul serviciu, un procentaj dezamăgitor pentru o jucătoare clasată pe locul 15 WTA.

Monica a mers încrezătoare în setul 2 și a decis să nu facă greșeli, așteptând impreciziile adversarei sale. Elvețianca a schimbat din mers registrul de joc, cu răbdare s-a apropiat de cheia jocului Monicăi și a găsit-o în ghemul 7 când a reușit să câștige pentru prima dată pe serviciul româncei. A fost un prim break dintr-o serie de cinci, căreia i-a pus capăt elvețianca cu un ghem de serviciu ce a egalat scorul la seturi.

Tensiunea crește pentru jucătoarea noastră care are acum în față o jucătoare cu nivel crescut al jocului, agresivă atât cât îi permitea partenera de joc. Bacsinszky nu a ratat nicio ocazie de a ataca la fileu pe mingi scurte ale Monicăi și a variat jocul punând-o pe compatrioata noastră în ipostaze incomode. Au rezultat două break-uri albe și cu două puncte câștigate din 14 jucate Monica se vedea condusă cu 3-0 în decisiv, iar frustrarea a căpătat manifestări vocale. Un rebreak nu a fost de ajuns pentru a regla situația, elvețianca folosindu-și încrederea căpătată pentru a se distanța din nou la 3 ghemuri pe tabelă. A fost momentul critic al setului și al partidei, încheiată după 2 ore și 12 minute cu 1-6, 7-5, 6-2 în favoarea elvețiencei.

O schimbare radicală în joc, de la 8 lovituri câștigătoare în primul set la tot atâtea în următoarele două, de la 4 greșeli neforțate în setul de debut la 19 în ulterioarele, acestea ar putea fi cifrele care cuantifică agitația din jocul Monicăi, atât de aproape de o nouă victorie mare. Nu a fost să fie, jucătoarea de 27 de ani a mai tras o serie de concluzii la capătul unui turneu reușit și apreciat de toți comentatorii ce urmăresc fenomenul tenisistic.

Cu cele 240 de puncte obținute, Monica va face un salt în clasament până în jurul locului 41, iar performanța sa la Wimbledon este răsplătită și cu un cec de 127.000 de lire sterline.

Alte știri din Tenis de câmp