Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Roma: Victorii pe linie pentru românceRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
15 Sep 2020

WTA Roma: Victorii pe linie pentru românce

Astăzi au intrat în teren pentru a-și începe evoluția pe tablourile principale jucătoarele tricolore înscrise la Internazionali BNL d’Italia, turneul de categoria Premier 5 cu premii totale în valoare de 2.098.290 USD găzduit de Foro Italico din Cetatea Eternă.

În proba de simplu, Irina Begu, locul 77 WTA, a avut o misiune ușoară în primul tur, bucureșteanca trecând în minim de seturi, scor 6-2, 6-2, de o reprezentantă a gazdelor, Elisabetta Cocciaretto, locul 128 WTA. Irina va juca în turul secund cu favorita numărul 7 a tabloului, britanica Johanna Konta, locul 13 WTA, partida fiind prinsă în programul zilei de miercuri.

În proba de dublu au intrat în teren toate cele trei reprezentante ale României. Raluca Olaru a fost prima dintre ele, alături de germanca Anna-Lena Friedsam repurtând o victorie importantă în fața perechii cap de serie numărul 8 formată din americancele Sofia Kenin și Bethanie Mattek-Sands, scor 6-1, 6-4. Simona Halep și Monica Niculescu evoluează împreună la acest turneu și au debutat cu o victorie-blitz, 6-0, 6-1 în 47 de minute, contra ucrainencelor Elina Svitolina și Dayana Yastremska.

Alte știri din Tenis de câmp