Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Rabat: Final ratat pentru OlaruBogdan Iordache / Mediafax Foto
29 Apr 2016

WTA Rabat: Final ratat pentru Olaru

Raluca Olaru și germanca Tatjana Maria nu au mai avut suflul necesar pentru a depăși ultimul obstacol ce se interpune în calea către trofeul de dublu al Grand Prix SAR La Princesse Lalla Meryem, turneu de categoria International cu premii de 226.750 USD ce are loc la Rabat, în Maroc.

În finala disputată în această seară Raluca și Tatjana au fost depășite categoric după un meci ce a durat aproape o oră de perechea Xenia Knoll (Elveţia) / Aleksandra Krunic (Serbia) cu scorul de 6-3, 6-0.

Dublul româno german a pierdut startul partidei, adversarele lor detașându-se rapid la 5-0 cu trei dintre ghemuri câștigate la 0. Revenirea Ralucăi și a colegei sale a fost tardivă, nereușind decât un break. Perechea Knoll/Krunic a controlat setul secund, pe care l-a adjudecat în numai 25 de minute.

Raluca și Tatjana rămân cu regretul de a nu fi concretizat statutul de principale favorite ale tabloului și primesc câte 180 de puncte de clasament și împart un cec în valoare de 6.400 USD.

Alte știri din Tenis de câmp