Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Indian Wells: Halep iese în șaisprezecimiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
14 Mar 2017

WTA Indian Wells: Halep iese în șaisprezecimi

Întâlnirea preconizată a fi interesantă cu Kristina Mladenovic s-a transformat într-o dezamăgire pentru Simona Halep. Partida din turul al treilea al BNP Paribas Open s-a încheiat nefericit pentru constănțeancă, adversara sa avansând în optimile de finală după o victorie în minim de seturi, scor, 6-3, 6-3, după aproape o oră și 45 de minute.

Jocul prestat în partida anterioară cu croata Donna Vekic nu a mai fost etalat și în înfruntarea cu franțuzoaica de pe locul 26 WTA, care confirmă prestația bună din startul acestui sezon în care a triumfat la Sankt Petersburg și a jucat cu trofeul pe masă în urmă cu o săptămână la Acapulco. Aceleași probleme la geninchi au împiedicat-o pe Simona să joace la capacitate maximă și este nevoită astfel să părăsească statul californian cu 65 de puncte de clasament și un cec în valoare de 41.350 USD.

În clasamentul oficial pe care WTA îl va da publicității lunea viitoare ea va coborâ o treaptă până pe locul 5 fiind depășită de slovaca Dominika Cibulkova, putând să treacă pe 6 în cazul în care Garbine Muguruza ajunge în finala turneului.

Alte știri din Tenis de câmp