Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
Voleibaliștii români avansează în optimile cupelor europeneStefan Constantin / SportPictures.eu
18 Dec 2019

Voleibaliștii români avansează în optimile cupelor europene

În manșa retur a șaisprezecimilor de finală ale CEV Cup, Arcada Galați a făcut aseară un joc aproape perfect în fața propriilor suporteri învingând categoric echipa finlandeză Savo Volley Kuopio cu scorul de 3:0 (25:20, 25:15, 25:18). Campioana, care săptămâna trecută se impusese cu același scor și în Finlanda, a închis partida după 67 de minute și i-a avut pe Niels Klapwijk și pe Marian Bala ca principali realizatori cu 12 și respectiv 7 puncte obținute. În optimile de finală gălățeni vor întâlni învingătoarea dublei manșe dintre Galatasaray HDI Istanbul și Dukla Liberec, primul meci în deplasare. În primul meci disputat pe malurile Bosforului, Galatasaray s-a impus cu 3:1 și pleacă cu prima șansă la calificare în manșa retur programată joi la Liberec.

Tot joi va disputa și Dinamo București a doua partidă contra formației turcești Arkas Izmir, în manșa tur alb-roșiii fiind învinși cu scorul de 0:3 (21:25, 18:25, 16:25).

În faza similară a Challenge Cup, ACS Volei Municipal Zalău a câștigat cu 3:0 (25:20, 25:20, 25:19) pe teren propriu partida în care i-a avut ca adversari pe danezii de la Gentofte Volley. În tur, pe tărâmul prințului Hamlet, elevii lui Bogdan Tănase și Bogdan Nicolae au cedat cu 2:3, astfel încât zălăuanii vor evolua în optimi contra cehilor de la VK ČEZ Karlovarsko Karlovy Vary, primul meci în deplasare pe 29 ianuarie 2020, iar returul două săptămâni mai târziu.

După înfrângerea suferită în Bănie în prima partidă contra cehilor de la Kladno Volejbal cz, SCMU Craiova a pierdut și partida retur din deplasare, scor 3:0 (25:17, 25:23, 25:15) și pune capăt participării în competițiile europene în acest sezon.

Alte știri din Volei