Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Victorie mare pentru hocheiștiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
07 Apr 2017

Victorie mare pentru hocheiști

Echipa națională de hochei pe gheață a României a învins Australia cu scorul de 5-1 (1-1, 2-0, 2-0), la Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, pe Patinoarul ”Dunărea” din Galați, în fața a peste 2500 de oameni.

Golurile echipei României, antrenată de canadianul Martin Lacroix, au fost marcate de Szilard Rokaly (17:44), Istvan Nagy (28:36), Matyas Biro (37:35), Ede Mihaly (51:11) și Csanad Fodor (56:29), după ce echipa de la Antipozi a deschis scorul prin Josef Rezek (17:14).

Otto Biro (România) și Brian Funes (Australia) s-au luat la bătaie pe gheață și li s-au aplicat pedepse de 5+20 minute, conform regulamentului.

În clasament, pe primul loc se află România, cu 9 puncte, urmată de Australia, 8 puncte, Belgia, 6 puncte, Islanda, 6 puncte, Serbia, 5 puncte, Spania, 2 puncte.

Duminică vor avea loc ultimele meciuri ale turneului:

13:00  Belgia - Australia

16:30  Serbia - Islanda

20:00  România - Spania.

Toate partidele de la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, grupa valorică IIA, sunt transmise în direct pe TVR HD.

Alte știri din Hochei