Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rugby
powered by Samurai Sports
Victorie în inferioritate numerică la Edmonton
18 Iun 2017

Victorie în inferioritate numerică la Edmonton

Naționala de rugby a României a câștigat cel de-al doilea meci test al lunii iunie, învingând duminică dimineață, pe Ellerslie Rugby Park Stadium din Edmonton, reprezentativa Canadei, cu 25-9 (7-6). Deși gazdele au avut un început mai bun de meci, România a reușit să își impună tactica, în ciuda faptului că a evoluat 68 de minute în inferioritate numerică, dupa ce Otar Turashvili a văzut cartonașul roșu.

Aceasta este cea de-a șasea victorie consecutivă a României în fața Canadei și pentru prima dată în istorie pe terenul acesteia. Gazdele au punctat doar din lovituri de penalitate transformate de Gordon McRorie, în timp ce România a reușit trei eseuri, prin dubla lui Tangimana Fonovai si Viorel Lucaci, două dintre acestea transformate de Florin Vlaicu. De asemenea, uvertura Stejarilor a punctat și din două penalități.

 Următorul meci al Stejarilor va fi pe 24 iunie, pe Stadionul Arcul de Triumf, împotriva Braziliei, de la ora 19:00.

“A fost un meci greu, așa cum ne-am asteptat. Am avut un început mai puțin bun, cu multe penalități, am fost nervoși în primele 10 minute, apoi a venit și cartonasul roșu al lui Turashvili și a fost din ce în ce mai greu. Am demonstrat încă o dată că suntem o echipă și că dacă toți muncim putem face imposibilul, să câștigăm în 14, chiar pe terenul Canadei. Am avut o deplasare de două săptămâni, a fost primul nostru turneu dupa mulți ani, oboseala și-a spus cuvântul, cred că de altfel, aceasta a și fost cel mai greu inamic al nostru. Per total consider ca am făcut un turneu bun, este important să menținem acest joc și să îl creștem.”, a declarat Mihai Macovei, căpitanul României.

“A fost un meci foarte greu, de luptă, am jucat în 14 oameni, iar în aceste momente echipa trebuie să fie unită, să luptăm toți pentru a nu lua puncte. A fost greu, însă am fost o echipă și am comunicat foarte bine, am reușit să trecem peste acel început mai greu de meci și mă bucur că am reușit să obținem această victorie”, a declarat Johannes Van Heerden.

 

Romania: 1.Ionel Badiu (Carcassonne),2.Otar Turashvili (Colomiers), 3.Andrei Ursache (Carcassonne), 4.Johannes Van Heerden (Stiinta Baia Mare), 5. Valentin Poparlan (Timisoara Saracens), 6. Vlad Nistor(Albi) 7.Viorel Lucaci (Steaua Bucuresti), 8.Mihai Macovei (C) (Colomiers), 9.Florin Surugiu (Steaua Bucuresti), 10.Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti), 11. Ionut Dumitru (Steaua Bucuresti), 12.Sione Fakaosilea (Stiinta Baia Mare), 13.Paula Kinikinilau (CSM Bucuresti), 14.Fonovai Tangimana (Timisoara Saracens), 15. Luke Samoa (Stiinta Baia Mare)

Rezerve: 16. Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare),  17Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 18.Alexandru Tarus(Sale Sharks), 19. Marius Antonescu (Colomiers),  20. Andrei Gorcioaia (Massy), 21.Tudorel Bratu (Dinamo Bucuresti), 22. Vladut Popa (Timisoara Saracens), 23. Marius Simionescu (Timisoara Saracens)

 

Canada: 1. Anthony Luca (The Burnaby Lake Rugby Club) 2. Ray Barkwill(Ontario Blues) 3.Matt Tierney (Pau), 4. Brett Beukeboom(Cornish Pirates) (C), 5.  Evan Olmstead(Newcastle Falcons), 6. Tyler Ardron(Chiefs), 7. Matt Heaton(Darlington Mowden Park), 8. Aaron Carpenter(Doncaster Knights), 9. Gordon McRorie(Prairie Wolf Pack), 10. Connor Braid(BC Bears), 11. Sean Duke(BC Bears), 12. Nick Blevins(Prairie Wolf Pack), 13. Conor Trainor(Vannes), 14. DTH Van der Merwe(Newcastle Falcons), 15. Ciaran Hearn(London Irish) Rezerve: 16. Benoit Piffero (Atlantic Rock) , 17. Djustice Sears-Duru(Ontario Blues), 18. Ryan Ackerman (Veteran BC Bears) 19. Conor Keys(Atlantic Rock), 20. Kyle Baillie(London Scottish), 21. Phil Mack(BC Bears), 22. Shane O’Leary(fara echipa), 23. Andrew Coe (Ontario Blues)

Alte știri din Rugby