Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Motorsport
powered by Shell
Victorie clară pentru Tempestini la Raliul ArgeșuluiFRAS.ro
28 Iun 2020

Victorie clară pentru Tempestini la Raliul Argeșului

Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu a câștigat Raliul Argeșului pentru al doilea an consecutiv, reușind să se impună în 5 dintre cele 6 probe speciale ale rundei care a deschis Campionatul Național de Raliuri Betano.

La primul lor raliu cu Skoda Fabia R5, reprezentanții Napoca Rally Academy au încheiat cei 104,6 kilometri de probe speciale în 55 de minute și 34 de secunde. Grație acestui succes, FRAS și Betano le-au oferit un cec în valoare de 1.000 de euro, sumă pe care o va primi fiecare câștigător de etapă din acest sezon.

Locul secund la open în Raliului Argeșului a fost completat de echipajul Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5). La 01:13,8 în urma lui Simone, Gîrtofan s-a declarat mulțumit de rezultat, performanța din Argeș reprezentând podiumul cu numărul 13 pentru echipajul condus de dublul campion național absolut.

Revenit după aproape două decenii pe asfaltul din Argeș, Alexandru Pițigoi a ratat poziția a doua chiar pe ultima probă specială, când a fost mai lent cu 8,9 secunde decât Gîrtofan. Pe un Porsche 911 GT3 CUP, Pițigoi, avându-l în dreapta pe Anton Avram, a încheiat Raliul Argeșului cu un timp total de 56:55,0.

Pe lângă primul său podium open după 12 ani de pauză la raliuri, pilotul bucureștean rămâne și cu bucuria din prima parte a zilei de duminică, atunci când a „bătut” Transfăgărășanul. Acesta a încheiat cei 15,1 kilometri de pe PS5 în 7:02,70, fiind mai rapid cu 7,1 secunde decât Tempestini și cu 11,6 secunde în fața lui Gîrtofan.

Deoarece Pițigoi este la Clasa N12, care nu contează în clasamentul general FIA, Vali Porcișteanu, care a avut al patrulea timp al raliului, este pe 3 după această primă etapă, cu un total de 29 de puncte acumulate. Favoritul publicului argeșean, Porcișteanu a fost de asemenea o surpriză de ultim moment pe lista de înscrieri. Campionul național absolut din 2011 a concurat la această ediție pe un Mitsubishi Lancer Evo 9, cu care a și câștigat clasa RC2N.

Campionii naționali en-titre de la juniori, Norbert Maior și Francesca Maior, au confirmat și pe Peugeot 208 R2, cu care au încheiat pe locul 5, cea mai bună clasare personală la Open din carieră. Cei doi frați s-au impus clar atât la RC4, cât și la 2 Roți Motrice.

În Top 10 Open al Raliului Argeșului 2020 s-au mai clasat echipajele Cristi Dolofan/Petre Tobă (Peugeot 208 R5), Bogdan Năstase/Delia Năstase (Mitsubishi Lancer Evo 9), Mihai Manole/Marc Banca (Renault Clio R3), Adi Iliescu/Rareș Badea (Mitsubishi Lancer Evo 7), Enis Arif/Carmen Poenaru (Skoda Fabia R5).

La Debutanți, victoria i-a revenit lui Roland Csato, care l-a avut în dreapta pe Csikos Sandor pe un Suzuki Ignis Sport.

În topul juniorilor se regăsește Dănuț Budai, care pornește astfel ca favorit în cursa pentru premiile puse în joc de FRAS și Ecologic 3R Ambalaje pentru finalul sezonului. Pe 2 s-a clasat Cristian Șugar, iar al treillea a venit Roland Csato.

Revenit în Campionatul Național de Raliuri Betano, Raul Badiu s-a impus autoritar la Cupa Dacia, reușind să fie mai rapid cu 1:56,3 decât Șugar.

Emanuel Resiga și Denisa Resiga s-au impus la Rally 2, iar la istorice victoria le-a revenit lui Gunther Graef și Bogdan Iancu.

În clasamentul echipelor, campioana en-titre Napoca Rally Academy și-a adjudecat victoria, cu 92 de puncte, urmată de DTO Rally Team, cu 70 de puncte, și de Sibiu Racing Team, 68 de puncte.

A doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano este Raliul Perla Harghitei, care va fi o rundă comună Brașov-Harghita, în perioada 17-18 iulie.

 

sursa: fras.ro

Alte știri din Motorsport