Liga 1: CFR Cluj egalează liderul
14 Ian 2021
Clubul sportiv Spider Mountain Team din Pitești a câștigat a XVI-a ediție a Trofeului Trăsnetul Carpaților, desfășurată la Cabana Voina, în zona Lerești din Munții Iezer-Păpușa. Locul I a fost ocupat de echipa „Locul1” formată din Alexandru Stroe si Iulian Popescu. Echipa câștigătoare a reușit să parcurgă traseul traseul montan în 4 ore de la start. La concurs au participat 12 echipe și ultima echipă a ajuns după 9 ore de la start.
Concursul de turism sportiv face parte din festivalul montan Trofeul Trăsnetul Carpaților care adună de peste șaisprezece ani copii, începători și pasionați de munte, și este orgnizat de Asociația Trăsnetul Carpaților. Agenda evenimentului include pe lângă competiția de turism sportiv a adulților, un concurs cu activități pentru copii cu vârste între 4 și 14 ani și un concert folk la care anul acesta au fost invitați Emeric Imre și Valentin Moldovan.
„Evenimentul Trofeul Trăsnetul Carpaților a devenit un festival montan de referință pentru iubitorii de munte, drumeție și timp de calitate în aer liber. Pornit de la o idee între prieteni în urmă cu 16 ani, festivalul a devenit un eveniment pentru întreaga familie. La competiția de turism sportiv merg adulții, la jocurile din tabără copii sunt în centrul atenției, iar seara avem mâncăruri tradiționale și concertul folk pentru întreaga familie. Este un timp de calitate petrecut în natură și toate activitățile au avut ca scop construirea unei experiențe montane complete, atât pentru începători, cât și pentru pasionații de drumeții”, a declarat Marius Stroe, presedinte al Asociației Trăsnetul Carpaților din Pitești.
Concursul de turism sportiv presupune echipe de câte 2-4 sportivi care trec printr-o serie de probe, printre care parcurgerea unui traseu montan pe baza unei hărți în timp limitat, două probe teoretice și o probă de orientare viteză, cu desfășurare într-un poligon, în pădure.
Cupa Micilor Temerari s-a adresat copiilor cu vârste între 4 și 14 ani și a inclus probe și ateliere distractive și creative, pentru dezvoltarea abilităților de îndemânare. Copiii au participat la jocuri de tabără şi au luat parte la probe de tir cu arcul și pușca.
Trofeul Trăsnetul Carpaților s-a încheiat cu spectacolul „Folk la înălțime”, în cadrul căruia au urcat pe scenă Emeric Imre și Valentin Moldovan.
Ediția din acest an a Trofeului Trăsnetul Carpaților a fost realizată cu sprijinul sponsorilor Fundatia eMAg si Chevrolet CC. Evenimentul este unul anual, astfel că atât pasionații, cât și începătorii de drumeții montane sunt așteptați la următoarea ediție a Trofeului Trăsnetul Carpaților în vara lui 2020.
Campioanele celor două stiluri, Comexim R. Lupeni (fotbal-tenis) și Tengo Salonta (futnet) au disputat finala turneului Master Cup Romania la tenis cu piciorul organizat în...
La invitația Clubului Sportiv Universitar Știința București, Dr. Benjamin Fernandez, unul dintre cei mai renumiți experți în medicină sportivă, a venit în premieră în...
Nici vestitul și extrem de agresivul virus, Covid 19, care a îngenunchiat întreg sportul de pe Mapamond, nu a reușit să zădărnicească eforturile echipelor angrenate în...
Adunarea Generala de alegeri a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman a avut loc astazi, 24 septembrie 2020, in aer liber, pe terenul de fotbal-rugby din cadrul Complexului Olimpic...
Parteneriatul dintre Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) si Toyota Romania a fost prelungit. Contractul de sponsorizare prin care cele zece Toyota Proace Verso raman la...
Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREȘTI” anunță încheierea unui nou parteneriat cu compania CARPATINA, în calitate sponsor tehnic. Astfel, pe durata următorului...
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment special organizat la Centrul Olimpic de la Izvorani, echipamentul oficial al delegației României la...
Electronic Arts a dezvăluit astăzi cele mai noi inovații pregătite pentru modurile de joc preferate ale fanilor în EA SPORTS™ FIFA 21. Experiența de joc din acest an este...
După o așteptare de trei luni, Campionatul României la Tenis cu Piciorul a debutat la Cluj-Napoca în condiții speciale, respectarea normelor medicale și de distanțare...
Vlad Marinescu este președinte al Federației Internaționale de Esports (IESF). Fondată în 2008, IESF este cea mai veche organizaţie care se ocupă de destinele sportului...
Clubul Sportiv Dinamo are un nou președinte. Începând cu data de 22 iunie 2020, subcomisarul de poliție Ionuț Adrian Popa a fost împuternicit pe o perioadă de trei luni,...
Ediția în limba română a site-ului Eurosport a publicat un amplu interviu cu Bobby Durbac, director general al Durby Sports Marketing, în care a fost invitat să facă o...
Bucuria intoarcerii la pregatire se citeste pe chipul sportivilor care de ieri au intrat in Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani. Comitetul Olimpic si Sportiv Roman...
Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Banska Bystrica, competitie programata sa se desfasoare initial intre 25 si 31 iulie, in 2021, in Slovacia, a fost amanata cu un...
Astăzi, 5 mai, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre repornirea graduală a activității sportive,...
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman a adoptat astazi o serie de masuri privind continuarea sustinerii pregatirii sportivilor pentru Jocurile Olimpice Tokyo...
În plină pandemie de COVID-19, marii campioni ai sportului românesc participă la o campanie prin care se strâng fonduri pentru protecția medicilor. Printre numele mari care...
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, consideră că noile date de desfășurare ale competiției olimpice din Japonia au fost stabilite în...
Comitetul executiv al Comitetului Internațional Olimpic (CIO) s-a reunit luni pentru a lua o decizie legată de perioada de disputare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Olimpiada,...
Clubul Sportiv Municipal București traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, situație în care se află și celelalte structuri sportive din România și din...
Premierul Japoniei Shinzo Abe și președintele Comitetului International Olimpic Thomas Bach au ajuns la concluzia că Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate în perioada 24...
Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman Mihai Covaliu a cerut, in contextul pandemiei de coronavirus, pozitia Comisiei Sportivilor din cadrul COSR in ceea ce priveste...
Amanarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, programate intre 24 iulie - 9 august, este imbatisata de mai multe Comitete e Nationale Olimpic dar, pentru prima data, a fost...
In ultima sedinta a Comitetului Executiv al Comitetului International Olimpic (CIO) - care a avut loc cu putin timp in urma, la Lausanne - pe ordinea de zi s-au aflat problemele...
În plină pandemie mondială de coronavirus, Thomas Bach, președintele Comitetului International Olimpic (CIO), și-a continuat consultările pe tema Jocurilor Olimpice de la...
Luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și decretarea stării de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile,...
Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, a participat miercuri, 29 ianuarie, la ceremonia prin care colonelul...
UEFA a lansat eEURO 2020, un turneu dedicat echipelor naţionale de eFotbal în care participă toate asociaţiile naţionale de pe continent. Competiția se va disputa prin...
Fotbalistul a răspuns invitației clubului Tengo Salonta de a participa la un antrenament al echipei care a obținut rezultate excelente pe plan intern și internațional la...
În sala „Frescă” de la Ministerul Apărării Naționale, a avut loc „GALA SPORTIVII ANULUI 2019”, în cadrul căreia au fost premiați cei mai buni performeri ai...
UEFA focusează treptat atenția fanilor sportului cu balonul rotund asupra turneului final al Campionatului European din vara anului viitor implicându-i într-o competiție...
Realizatorul radio, Memo Vrînceanu, Daniel Osmanovici, blogger de parenting, ultramaratonistul Andrei Gligor și rugbystul participant la curse de alergare în fotoliu rulant,...
A XXII-a ediție a Campionatului Mondial de darts sub egida WDF s-a încheiat, cea mai recentă fiind organizată de Federația Română de Darts la Cluj-Napoca. Acolo,...
Cu privire la situația exercitării funcției de comandant al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua”, biroul de presă al CSA a fost împuternicit să facă următoarele...
Clubul Tengo Salonta iniţiază o altă competiţie menită să dezvolte tenisul cu piciorul din România: Cupa Corporațiilor. Prima editia a evenimentului este programata pe...
Începe numărătoarea inversă până la Campionatul Mondial de Darts, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 7 și 12 octombrie, la Grand Hotel Italia. Urmează practic...
Opt echipe din Campionatul României de Tenis cu Piciorul se reunesc la munte, la Campulung Moldovenesc, pentru o nouă rundă de meciuri.Jocurile sunt programate sâmbătă, 28...
După o lună de vacanță competițională, opt echipe din Campionatul României de Tenis cu Piciorul (Futnet) se reunesc la Dumbrăvița Timiș pentru o nouă rundă de meciuri.
Pentru a doua oara consecutiv, o echipa romaneasca urca pe podiumul Festivalului Olimpic al Tineretului European. Dupa ce la editia de vara precedeta a FOTE, in urma cu doi ani la...
Reprezentantii României au cucerit încă două medalii în cea de-a cincea zi a Festivalului Olimpic al Tineretului European. În concursul de natație, după aurul adjudecat cu...
În cea de-a patra zi de întreceri de la Baku, zi marcată de celebrarea unui an până la startul official al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2020, reprezentanții României...
Tricolorii au obținut rezultate foarte bune în cea de-a doua zi a întrecerilor Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Baku încununtate cu medaliile de aur și...
Componența finală a Echipei Olimpice care va reprezenta România la cea de-a XV-a ediție de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, programată în perioada 21-27...
La doar o săptămână după participarea la Cupa României la fotbal-tenis, echipele din Campionatul României de Tenis cu Piciorul (Futnet) se reunesc la Vatra Dornei pentru a...