Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Tricolorii pierd prima dată în fața GeorgieiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Iun 2021

Tricolorii pierd prima dată în fața Georgiei

Pe arena „Ilie Oană” din Ploiești, reprezentativa României a pierdut prima întâlnire din istorie contra Georgiei, o selecționată venită la București fără mulți dintre titulari.

Partida, prima dintre cele două amicale pe care elevii lui Mirel Rădoi le dispută înainte de startul oficial al EURO 2020, a început într-o notă pozitivă cu o fază la care Alibec a cerut penalty la un posibil henț (min. 2). Olaru a trimis peste transversală din afara careului (min. 7), apoi a fost rândul lui Ianis Hagi (min. 28) să trimită puțin pe lângă buturi și tot el să zguduie transversala dintr-o lovitură liberă în minutul 37. Pe continuarea fazei balonul a revenit la el și șutul său ratat s-a transformat într-o pasă pentru Alibec, a cărui reluare din 7 metri a fost respinsă miraculos în corner de portarul Kupatadze. Minutul 42 a adus un moment mai puțin plăcut pentru tricolori, Florin Tănase fiind eliminat prea ușor pentru un umăr în pieptul lui Chabradze după ce fundașul gruzin l-a șicanat într-o zonă neutră, la jumătatea terenului, însă România încheie repriza în ofensivă cu un șut din colțul careului mic al lui Alibec, deviat în corner.

Partea a doua a jocului a avut un cu totul alt ritm după ce în minutul 61 Mikautadze fructifică cu un șut din interiorul careului o pătrundere a lui Kiteishvili în flancul stâng acolo unde Sorescu a fost surprins mult în față de derularea fazei. Doar trei minute mai târziu Ivan, angajat perfect de Hagi în careul advers, obține un penalty în urma unei intervenții rudimentare a lui Kverkvelia, care vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Din păcate, execuția de la punctul cu var a lui Răzvan Marin a trimis balonul mult peste transversală și scorul a rămas 0-1. Veștile rele nu s-au terminat pentru tricolori, în minutul 71 gruzinii desprinzându-se pe tabelă prin golul lui Aburjania înscris din colțul careului mic în urma unui un-doi cu un coleg. Ivan edulcorează un pic gustul amar lăsat de prestația tricolorilor cu un gol înscris în minutul 79 cu un șut la colțul scurt ce l-a surprins nepregătit pe Kupatadze, dar aceasta a fost unica reușită a serii pentru băieții noștri.

Aceștia rămân încă o dată datori suporterilor, care speră în continuare că momentele în care îi vor face din nou fericiți prestațiile lor nu sunt departe. O șansă au duminică, 6 iunie când la Middlesbrough vor întâlni selecționata Angliei.

 

România - Georgia 1-2 (0-0)

Au marcat: Ivan (min. 78)/Mikautadze (min. 61), Aburjania (min. 71)

România (selecţioner Mirel Rădoi): Vlad – Sorescu, Chiricheş, Nedelcearu, Ganea – Olaru (min. 57 Cicâldău), R. Marin (min. 77 Stanciu), Maxim (min. 58 Budescu) – I. Hagi (min. 77 Keşeru), Alibec (min. 58 Ivan), Fl. Tănase

Georgia (selecţioner Willy Sagnol): Kupatadze – Chabradze, Khocholava, Kverkvelia, Azarov – Shengelia (min. 57 Lobzhanidze), Kvekveskiri (min. 57 Kiteishvili), Aburjania (min. 80 Gvilia), Okriashvili (min. 66 Kashia), Daushvili – Mikautadze (min. 81 Zivzivadze)

Alte știri din Fotbal