Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Alte sporturi
Futnet: Trei echipe românești vor participa la Austin Cup Vsetinfutnet.ro
22 Mar 2017

Futnet: Trei echipe românești vor participa la Austin Cup Vsetin

În data de 25 martie, în Cehia, la Vsetin, are loc tradiționalul turneu de futnet dotat cu Austin Cup. la competiție participă 24 de echipe, între acestea numărându-se toate cele prezente în elita competiției naționale din Cehia. Din străinătate, România este cea mai bine reprezentată, cu trei formații: Tengo Salonta, Victory Cluj și JSF Cluj.

Vor mai participa două echipe din Slovacia, dar și câte una din Polonia și Ungaria. Se joacă doar la proba de triplu, iar turneul, care este unul foarte puternic, are și un fond de premiere substanțial, cifrat la 3000 de euro. Câștigătoarea va fi recompensată, de exemplu, cu suma de 900 de euro, finalista 600 de euro, locul al treilea 400 de euro, premiile fiind apoi descrescătoare, până la nivelul locului 8.

Echipele vor fi împărțite în șase grupe de câte patru, câștigătoarele urmând să ajungă direct în sferturile de finală, iar ocupantele locurilor secunde în baraj pentru această fază a competiției. Tengo Salonta, care anul trecut a ocupat locul al cincilea, va fi introdusă în urna capilor de serie, pentru tragerea la sorți din 24 martie.

Invitat de onoare al competiției este senatorul regiunii Zlin, Jiri Chunka, acesta urmând să oficieze festivitatea de decernare a premiilor. Sala principală în care se vor desfășura meciurile are o capacitate de 500 de locuri, iar tichetul de acces, conform anunțului lansat de gazde, costă 50 de coroane cehești.

Alte știri din Alte sporturi