Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Tomas Ryde despre primele partide din calificările pentru CE 2020 Bogdan Balas / SportPictures.eu
02 Oct 2019

Tomas Ryde despre primele partide din calificările pentru CE 2020

Naționala feminină de handbal a pornit în campania de calificări pentru Campionatul European 2020 cu două victorii în fața reprezentativelor Ucrainei (27-24) și Insulelor Feroe (20-25), intr-o grupă din care mai face parte și naționala Poloniei. Selecționerul României, Tomas Ryde, a oferit o scurtă analiză a acestor prime două partide pentru site-ul Federației Române de Handbal:

„Ambiția noastră pentru aceste meciuri a fost să continuăm procesul de consolidare a coordonatorilor de joc, între Eliza Buceschi și Cristina Laslo, care funcționează din ce în ce mai bine. În momentul în care Cristina Neagu va reintra pe teren vom avea un trio foarte funcțional. Raluca Băcăoanu a făcut un pas important,  încă mai avem de lucru pe partea de apărare până să ajungem la 100%, însă asta va veni pe parcurs. Jocul nostru pe extreme nu a funcționat tocmai bine, Aneta Udriștioiu și Laura Moisă joacă foarte bine la echipele de club, câteodată se întâmplă să ai parte de meciuri în care lucrurile nu funcționează.

Am încercat să jucăm 5-1 de câteva ori în timpul celor două partide, pentru a exersa și îmbunătăți partea aceasta, nefiind tocmai punctul forte al handbalului în România.  Au fost două partide în care a trebuit să încercăm mai multe lucruri, să vedem ce merge și ce nu, altfel ar fi însemnat să păstrăm status quo-ul și nu ne putem permite să facem asta. Portarii au fost, ca și până acum, unul din punctele noastre forte.

În concluzie, fără Perianu, Tiron, Neagu și Ardean-Elisei, Pintea pentru a doua partidă, a fost o săptămână bună. Spiritul de echipă este foarte bun, știm că avem un drum lung de parcurs pentru a fi în top 6 la Campionatul Mondial, mesaj primit încă de la rezultatele din cadrul Golden League din acest an. Ne gândim doar la un singur lucru, să mergem înainte și cât mai sus. Mai avem 57 de zile până la mondial, trebuie să ne antrenăm, să alergăm, să lucrăm pe teren. Hai, România!”.

 

sursa: frh.ro

Alte știri din Handbal