Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Tabloul complet al “optimilor” Cupei RomânieiIonuț Tabultoc / SportPictures.eu
30 Sep 2019

Tabloul complet al “optimilor” Cupei României

Astăzi a avut loc la Casa Fotbalului tragerea la sorţi a meciurilor din faza optimilor de finală ale Cupei României. Între cele 16 echipe calificate, trei provin din eșalonul 3, Sănătatea Cluj, Foresta Suceava şi Metalul Buzău furnizând surprize prin eliminarea deținătoarei trofeului, FC Viitorul, a celor de la Gaz Metan Mediaş și respectiv a divizionarei secunde FK Csikszereda.

Zeița Fortuna le-a surâs în continuare ”virușilor verzi” oferindu-le ca adversară în optimile de finală singura formație alocată în urna B a tragerii, Petrolul Ploiești, în schimb Foresta și Metalul au parte de oponente mult mai bine cotate. Foresta reîntâlnește Dinamo, adversar de care îi leagă cea mai frumoasă amintire din istoria fotbalului sucevean, în timp ce buzoienii primesc replica Politehnicii Iași. Celelalte formații de ligă inferioară, Universitatea Cluj şi CS Mioveni, primesc replica a două formații cu evoluție diferită. ”Șepcile roșii” vor primi pe Cluj Arena pe FCSB, roș-albaștrii fiind într-o creștere evidentă de formă odată cu eliberarea infirmeriei, în timp ce FC Hermannstadt, adversara celor de la CS Mioveni, trece printr-o perioadă tulbure în campionat. Celelalte trei partide opun formații de Liga 1 cu Universitatea Craiova și FC Botoșani favorite în deplasările cu FC Voluntari și Academica Clinceni, în timp ce la Sfântu Gheorghe se va disputa cea mai echilibrată partidă a acestei faze, Sepsi OSK – Astra Giurgiu. Jocurile se vor disputa în perioada 29-31 octombrie după un program ce se va anunța ulterior.

Iată meciurile din optimile de finală ale Cupei României:

Sănătatea Cluj – Petrolul Ploiești

Foresta Suceava – Dinamo București

Metalul Buzău – Politehnica Iași

Universitatea Cluj – FCSB

CS Mioveni – FC Hermannstadt

FC Voluntari – Universitatea Craiova

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Astra Giurgiu

Academica Clinceni – FC Botoșani

Alte știri din Fotbal