Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Elevii lui Dică smulg remiza pe finalul partidei de la BotoșaniSportPictures.eu
10 Mar 2023

Superliga: Elevii lui Dică smulg remiza pe finalul partidei de la Botoșani

FC Botoșani încheie sezonul regulat cu un egal în partida de pe teren propriu cu CS Mioveni și rămâne cu doar două puncte obținute în ultimele 6 etape.

Elevii lui Flavius Stoican păreau a fi în controlul jocului după ce Mutombo a deschis scorul în minutul 12 cu o lovitură de cap din 7 metri după o centrare de la colțul terenului trimisă de Mailat. Fundașul central francez de origine congoleză și-a dominat adversarii direcți și l-a executat pe Greab, iar situația părea a fi sub control pentru moldoveni, mai ales după ratările lui Zabou, șut în plasa laterală în minutul 20, și Cioiu, execuție de la limita careului parată de Greab în minutul 27. Argeșenii au avut o singură acțioune mai incisivă în prima repriză, contraatacul purtat în minutul 35 de Carnat și Rusu încheiat cu un șut în plasa laterală a celui din urmă.

Nici în repriza secundă nu au reușit să se apropie cu mai mult succes de poarta lui Pap, însă nici gazdele nu au fost mai periculoase în atac. Abia în minutul 70 Zabou are un șut din interiorul careului reținut de Greab fără probleme, apoi pe final de meci CS Mioveni încearcă să forțeze egalarea. În minutul 77 Burnea are un șut de la limita careului la care Pap a scos de sub transversală, iar în minutul 86, la o fază care nu arăta prea multe, Krasniqi scoate un penalty după o minge lobată cu capul de Bogdan Rusu la care Pap a ieșit târziu dintre buturi și l-a lovit pe adversarul său după ce acesta lovise mingea. Bogdan Rusu a executat și a transformat fără emoții, aducând un punct important pe final de meci.

Cu 32 de puncte, FC Botoșani termină pe locul 11 sezonul regulat, în timp ce CS Mioveni face 22 de puncte și încheie pe ultima poziție a ierarhiei.

 

FC Botoșani - CS Mioveni 1-1 (1-0)

Au marcat: Mutombo (min. 12)/B. Rusu (min. 88 pen.)

FC Botoșani (antrenor Flavius Stoican): Pap - Petro, Sadiku (min. 85 Şeroni), Mutombo, A. Dragu - A. Ivanov, Zabou (min. 80 E. Florescu), Dican - Cioiu, Sekou Camara (min. 72 N. Roman), Mailat (min. 86 Paţache)

CS Mioveni (antrenor Nicolae Dică): Greab - Sno, Garutti, Scarlatache, Burnea - Lixandru, Panait, V. Pop (min. 75 Rădescu) – Carnat (min. 46 B. Krasniqi), B. Rusu (min. 90 I. Balaur), Diallo (min. 56 Buziuc)

Alte știri din Liga 1