Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: CFR Cluj - FC Argeș 3-1Flaviu Buboi / SportPictures.eu
19 Feb 2023

Superliga: CFR Cluj - FC Argeș 3-1

CFR Cluj a câștigat, scor 3-1, cu FC Argeș, într-un meci din etapa 26 a Superligii.

Ciprian Deac a deschis scorul în minutul 2. Malele a întors mingea pentru Deac, acesta a șutat din apropierea punctului cu var iar balonul, deviat de Rizzi, a intrat în poarta adversă. În minutul 25, Camora a centrat în fața porții, iar Janga a reluat cu capul, dublând avantajul gazdelor. În minutul 42, după ce Deac a centrat din lovitură liberă, mingea a ajuns la Yuri care a încercat să înscrie din foarfecă, dar mingea nu a reușit să intre în poarta lui Micu. Înainte de pauză, în minutul 45, Malele a preluat balonul trimis de Boateng și, profitând de ieșirea lui Micu, a trimis pe centrul porții, dar golul a fost anulat pentru henț.

În minutul 60, Muhar a primit în careu pasa lui Petrila și a șutat tare, de la colțul scurt, dar portarul a reușit să devieze. La un minut distanță, Jakolis a centrat din partea dreaptă, dar Kolinger, care a vrut să respingă, a deviat balonul în propria poartă. În minutul 73, Jakolis a centrat pentru Garita, dar balonul trimis de atacantul Argeșului s-a scurs prin fața porții. Intrat în repriza secundă, Krasniqi, scăpat pe contraatac, a șutat puternic de la aproximativ 25 de metri și a reușit să înscrie, stabilind scorul final al partidei, 3-1.

Alte știri din Liga 1