Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rugby
powered by Samurai Sports
Steaua, a doua finalistă în Cupa României, după victoria cu DinamoStefan Constantin / SportPictures.eu
21 Nov 2020

Steaua, a doua finalistă în Cupa României, după victoria cu Dinamo

CSA Steaua a câștigat astăzi, 21 noiembrie, ultimul meci din grupele Cupei României, 38-14 (14-6) cu CS Dinamo si s-a calificat în finala competiției. Aici, militarii își vor apăra trofeul în fața echipei CSM Știința Baia Mare. Disputat pe arena din Ghencea, fara spectatori, meciul a fost echilibrat doar in prima parte, pentru ca in cea secunda, ros-albastrii, desi aflati in inferioritate numerica in urma cartonasului rosu vazut de Kamil Sobota, au reusit sa puna eseu dupa eseu in terenul de tinta dinamovist.

Dinamo a avut șansa să pună primele puncte pe tabelă, însă Antonio Savu a ratat o lovitură de pedeapsă. Steaua a presat și în minutul 12 a reușit să deschidă scorul prin eseul lui Alexandru Porojan, Tudor Boldor a transformat și militarii conduceau cu 7-0. Mijlocașul la grămadă al buldogilor, Savu, a redus din diferenta cu o lovitură de pedeapsă în minutul 29. Dinamo s-a păstrat în atac și a pus presiune pe apararea roș-albastra, Vasile Bălan a primit cartonaș galben, iar Savu a transformat lovitura de pedeapsă și a micșorat avantajul steliștilor la un singur punct, 7-6. Egalitatea numerică s-a restabilit după cartonașul galben primit de închizătorul dinamovist, Benjamin Jacobs. La urmatoarea faza, cu un minut înainte de pauză, Steaua a marcat în urma unui mol o nouă încercare prin Cristi Pană, Boldor a transformat, iar scorul la pauză a fost 14-6 pentru Steaua.

În minutul 52, Savu a deschis tabela în repriza secundă cu o nouă lovitură de pedeapsă. Kamil Sobota a primit cartonaș roșu minutul 54, după un antijoc, astfel că Steaua a evoluat în inferioritate numerică până la finalul partidei. Deși cu un mai puțin pe teren, militarii au reușit o încercare prin Tudor Boldor, desemnat de altfel și “Omul meciului”, Florin Vlaicu a transformat, iar scorul a devenit 21 la 9 pentru echipa din bulevardul Ghencea. Centralul partidei a aratat alte doua cartonase galbene, in minutul 66, pentru Deneile Ackerman de la Dinamo si Florin Ionita de la Steaua. Minutul 68 a adus a patra încercare în tabăra stelistă, tot în urma unui mol, cel care a inscris de această dată fiind Damian Strătilă. Boldor a ratat transformarea. Alexandru Tudose a marcat primul eseu pentru Dinamo în minutul 73, Marian Ispir a ratat transformarea și cu șapte minute înainte de final scorul era 26 la 14. Două minute mai târziu, Cosmin Iliuță a culcat și el balonul în terenul de țintă pentru Steaua, Boldor nu a transformat din pozitie grea. 31-14 pentru Steaua. Câteva minute mai tarziu, acelasi Iliuta a marcat o noua incercare, in ultimul minut de joc, Boldor a transformat si a stabilit scorul final, 38-14.

Steaua va intalni sambata viitoare, 28 noiembrie, de la ora 12:00, pe CSM Stiinta Baia Mare in finala programata pe Stadionul Olimpia din Bucuresti.

Meciul se va disputa fara spectatori si va fi transmis in direct pe TVR 1.

 

sursa: super-liga.ro

Alte știri din Rugby