Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Stanciu, Stanciu, de trei ori Stanciu!Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
03 Aug 2016

Stanciu, Stanciu, de trei ori Stanciu!

37.000 de spectatori de pe Arena Națională și milioane de telespectatori au fost martorii calificării echipei Steaua în play-off-ul UEFA Champions League după un meci senzațional făcut de Nicușor Stanciu.

Returul disputei cu Sparta Praga începea pentru roș-albaștri sub auspicii promițătoare, egalul cu gol înscris de Stanciu în deplasare degrevându-i pe elevii lui Laurențiu Reghecampf de presiunea apăsătoare a obligativității înscrierii unui gol. Cu toate acestea, steliștii au pornit în ofensivă și Stanciu încearcă poarta din orice poziție, așa cum a fost și în minutul 11, când șutul său a fost reținut de Bicik. La rândul lor, obligați să înscrie în deplasare, oaspeții au dat primele emoții un minut mai târziu, dar Niță a fost la post și a prins balonul șutat de Lafata. Revenit în echipă după absența de la Praga, Hamroun face risipă de energie pe teren, apărând la finalizare, dar și cu pasă decisivă pentru colegii săi. Astfel, algerianul i-a servit pentru șut pe Pintilii și Enache, ultimul semnând o ocazie monumentală. Lovitura de cap a fundașului Stelei a fost respinsă in extremis de Costa, balonul îndreptându-se către poarta lui Bicik, rămas pironit de rapiditatea fazei în care centrarea lui Hamroun a traversat careul său. În cele din urmă scorul este deschis în minutul 30 de Stanciu, care a prins un șut din voleu de la 25 de metri ce a catapultat mingea sub transversală, opoziția lui Bicik fiind tardivă. Efuziunea din tribune a dat aripi roș-albaștrilor, care în minutul 37 a fost aproape de 2-0 la lovitura liberă executată de dincolo de jumătatea terenului de Tamaș: fundașul l-a văzut pe Bicik puțin ieșit și mingea trimisă de el a lovit în plin transversala. În minutul 41 Hamroun a apărut perfect la punctul de la 11 metri la o lovitură executată de pe dreapta de Stanciu, dar nemarcat trimite mult peste transversală. Cehii au fost aproape de egalare înainte de pauză, dar Golubovic a apărut providențial și a respins de pe linia porții balonul trimis de Costa cu o lovitură de cap.

Emoțiile de pe finalul reprizei s-au risipit după pauză: Hamroun a ratat o bună ocazie la reluare șutând puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Bicik, iar în minutul 50 Brabec își lasă coechipierii în inferioritate după ce a primit al doilea cartonaș galben. Oaspeții primesc și al doilea gol în minutul 62, Stanciu reluând din prima de la 20 de metri și surprinzându-l din nou pe Bicik, însă faza care i-a adus balonul în gheată decarului Stelei nu trebuie trecută cu vederea: o recuperare a lui Tamaș, o pasă de efect a lui Achim printre picioarele unui adversar și un assist inteligent al aceluiași Tamaș au construit o fază de fotbal autentic. Partida a curs până la final cu steliștii la cârma jocului și cu Hamroun în căutarea golului.

S-a terminat Steaua – Sparta Praga 2-0 (1-0) și cu 3-1 scor general vicecampioana României se califică în play-off-ul Champions League cu trei goluri înscrise de Nicușor Stanciu.

 

Steaua (antrenor Laurențiu Reghecampf): Niţă - Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic - Achim (min. 64 Muniru), Pintilii - Adi Popa, Stanciu (min. 81 Aganovic), Hamroun - Golubovic (min. 89 Tudorie)

Sparta Praga (antrenor Zdenek Scasny): Bicik - Brabec, Yacha, Kadlec - Zuhastel, Costa, Frydek, Dockal, Konate - Lafata (min. 83 Marecek), Sural (min. 65 Julis)

Alte știri din Fotbal