Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Sorin Cârțu: "Suntem o echipă grea pentru toți adversarii"SportPictures.eu
11 Nov 2014

Sorin Cârțu: "Suntem o echipă grea pentru toți adversarii"

CSU Universitatea Craiova este "o echipă grea pentru toți adversarii", a spus Sorin Cârțu, antrenorul care a preluat formația împreună cu Emil Săndoi, când nou-promovata era în subsolul Ligii I.

Cârțu a recunoscut, pentru cotidianul Gazeta de Sud, că nu se aștepta la evoluții atât de bune ale echipei, aflată pe locul 7 după 14 etape din Liga I și calificată în sferturile de finală ale Cupei României, unde o va întâlni pe Steaua, pe "Ion Oblemenco", înainte de demolarea arenei.

"Vrem mai mult! Mai ales că este și o șansă în plus acum și cu programul competițional. Avem două meciuri consecutive acasă, plus cel de Cupă. Nu suntem neapărat favoriți când jucăm, dar suntem o echipă grea pentru toți adversarii. Cel puțin cei de acum, care sunt la ora actuală în România. Tuturor o să le fie greu cu noi, pentru că avem valoare, am căpătat și încredere, consistență în joc, suntem disciplinați... Mai facem și noi greșeli, nu avem un joc perfect, dar avem momente super în timpul meciului", a declarat Cârțu.

Tehnicianul a recunoscut că nu se aștepta la un asemenea parcurs de excepție: "Când am venit, ne așteptam să scoatem echipa din criza în care era, dar, sigur, nu ne gândeam la parcursul ăsta atât de bun. De ce să nu recunoaștem, este o medie de puncte pe meci super, care la vremea respectivă trebuia să fi fost optimist ca să o fi prevăzut. Aveam două puncte, eram ultima echipă în clasament și să zici că după etapa a 14-a o să avem 22 de puncte, deci luăm 20 de puncte consecutiv..."

"Cert este că trebuie să ne concentrăm asupra meciurilor pe care le mai avem în 2014, cele două de acasă, din campionat, cu Rapid și Ceahlăul, apoi cel din Cupă, cu Steaua, și după cu CFR Cluj, din deplasare, ultimul din tur. (...) De foarte mulți ani nu a mai fost Craiova într-o stare atât de bună de competiție. Trebuie să fim atenți la pașii care urmează.

E foarte important cum gestionăm acum lucrurile, mai ales că vine și întreruperea asta. Din punctul nostru de vedere, ne vom baza pe aceleași principii de până acum pentru că vrem să luăm și celelalte puncte care mai sunt în joc. Ne gândim și la jocul cu Steaua, un meci foarte greu inclusiv pentru campioană, pentru că suntem un adversar greu și pentru ea", a adăugat tehnicianul.

"Așteptăm lumea la următoarele evenimente pe 'Ion Oblemenco', în special la meciul cu Steaua. Trebuie ca suporterii să fie în număr mare, să ne susțină cum numai ei știu și să le arătăm cât de puternici suntem împreună. Trebuie să ne luăm rămas bun de la această arenă cu o calificare în semifinalele Cupei", a mai spus el.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Fotbal