Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rugby
powered by Samurai Sports
Scoruri fluviu în Cupa RomânieiSportPictures.eu
06 Iun 2014

Scoruri fluviu în Cupa României

Astăzi au avut loc primele două partide din Cupa României la rugby. Ambele s-au disputat în Grupa Dobrogea, unde prim-divizionarele au înregistrat victorii cu scor-fluviu în fața formațiilor din Divizia Națională de Seniori.

De dimineață, CSM București Olimpia a învins cu 96-6 pe CS Năvodari, după un meci cu 14 eseuri ale învingătorilor.

La fel s-au desfășurat ostilitățile și după-amiază, când Farul Constanța a învins pe teren propriu pe RCM Galați, cu 102-6. Constănțenii au marcat 16 încercări.

Duminică, de la ora 10, la Năvodari va avea loc un alt meci în aceeași grupă, între CS din localitate și RCM Galați. Apoi miercuri, de la ora 17.00, Farul Constanța primește replica echipei CSM București Olimpia.

Mâine vor avea loc alte trei meciuri în Cupa României. În Grupa Transilvania, CSM Știința Baia Mare - Știința Petroșani, mâine ora 11.00, iar în Grupa Muntenia avem jocul dintre Dinamo București și RC Bârlad, mâine, ora 17.00, în direct pe RugbyTV.ro.

Duminică, 8 iunie, se dispută de la ora 11.00 meciul dintre Poli Agro Unirea Iași și CSM Bucovina Suceava, în Grupa Moldova.  

Alte știri din Rugby