Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
SEHA Liga: Steliștii scapă printre degete victoria cu MetalurgRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
22 Feb 2019

SEHA Liga: Steliștii scapă printre degete victoria cu Metalurg

În sala Concordia din Chiajna, CSA Steaua a disputat partida din etapa cu numărul 17 a sezonului regulat al SEHA Liga. În compania unui adversar accesibil, macedonenii de la Metalurg AD Skopje pe care îi învinseseră în deplasare la un gol diferență și care ocupau penultimul loc cu 7 puncte din două victorii și un egal, elevii lui Ovidiu Mihăilă au pierdut în ultimul minut cu scorul de 26:28 (12:11).

După o primă repriză echilibrată, roș-albaștrii au controlat prima jumătate a reprizei secunde și au reușit să se distanțeze la +5, 19:14, în minutul 43 dând impresia că au resurse pentru a menține avantajul până la final. Ratările s-au ținut lanț pentru ei și macedonenii au revenit treptat pe tabelă pentru ca în minutul 57 să egaleze la 25 dintr-o aruncare de la 7 metri, iar în minutul imediat următor să preia conducerea după un contraatac declanșat de o imprecizie a lui Vegar. Florea a restabilit egalitatea, dar oaspeții au înscris imediat și au revenit pe tabelă, apoi după un șut parat al aceluiași Vegar au stabilit scorul final al întâlnirii.

Steliștii rămân cu 6 victorii și 18 puncte pe locul 6 din 10 echipe și sâmbăta viitoare va juca tot pe teren propriu în ultima etapă a sezonului regulat vizita sârbilor de la Železničar Niš, cei care sunt acum clasați pe penultima poziție a clasamentului la egalitate de puncte cu Metalurg.

Golurile Stelei din partida de astăzi au fost înscrise de Florea - 7, Vegar, Vujic - câte 4, Johannson, Georgescu - câte 3, Răpciugă - 2, Mihalcea, Becheru, Merlă câte o reușită.

Alte știri din Handbal