Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Cupa Davis: România pierde cu fruntea sus în fața SpanieiDan Tautan / Mediafax Foto
17 Iul 2016

Cupa Davis: România pierde cu fruntea sus în fața Spaniei

Spania a terminat învingătoare cu 4-1 scor general întâlnirea de Cupa Davis cu România contând pentru turul al doilea al Grupei I, zona Europa-Africa desfășurată în polivalenta clujeană și a obținut calificarea în grupa mondială a competiției.

După ce ieri Horia Tecău și Florin Mergea au reușit o victorie de senzație în fața deținătorilor trofeului de la Roland Garros, spaniolii Feliciano Lopez și Marc Lopez, și au menținut vii speranțele, atât câte erau, pentru ultima rundă de partide de simplu, anunțul din această dimineață făcut de Marius Copil a fost ca o lovitură de grație. Tenismenul arădean are o leziune musculară în regiunea abdomenului ce l-a determinat să declare forfait pentru partida cu Roberto Bautista-Agut, locul său fiind luat de Florin Mergea. Olteanul nu mai disputase un meci oficial de simplu de doi ani de zile, așa încât nimeni nu putea pretinde o minune din partea lui în fața celui clasat pe locul 15 ATP. O oră și 45 de minute a durat partida încheiată în minim de seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2, iar scorul la general a devenit 3-1 în favoarea ibericilor, stabilind practic învingătoarea întâlnirii.

Ca urmare, ultima partidă programată a suferit și ea modificări, Pablo Carreno-Busta înlocuindu-l pe Feliciano Lopez în jocul contra lui Adrian Ungur, iar meciul s-a disputat după regula ”cel mai bun din trei seturi”. Aflat la debutul său pentru echipa de Cupa Davis a Spaniei, Carreno-Busta, locul 46 ATP, s-a impus cu 6-3, 7-6 (5) în fața piteșteanului clasat pe locul 185 ATP și a consfințit scorul final al întâlnirii.

România ratează, astfel, calificarea pentru barajul grupei mondiale.

Alte știri din Tenis de câmp