Liga 1: Covăsnenii simt din nou gustul victoriei
28 Feb 2021
28 Feb 2021
27 Feb 2021
27 Feb 2021
26 Feb 2021
27 Feb 2021
Ambele jucătoare românce care au evoluat sâmbătă în proba de simplu de la Roland Garros au părăsit competiția în turul 3.
Intrată prima pe Philippe Chatrier, Irina Bara, jucătoarea clasată pe locul 142 WTA, a cedat cu scorul de 6-2, 6-0 în fața Sofiei Kenin, americanca clasată pe locul 6 WTA și creditată cu a 4-a șansă la câștigarea trofeului. Superioritatea americancei a fost evidentă, astfel încât Irinei nu-i rămâne decât să tragă linie după o participare remarcabilă la ediția din acest an, cu cinci victorii ce-i aduc 170 de puncte de clasament și un cec în valoare de 126.000 EUR.
În meciul imediat următor, Patricia Ţig (58 WTA) a luptat două ore și 48 de minute în partida în care a întâlnit-o pe franțuzoaica Fiona Ferro, locul 49 WTA. Partida a fost epică, jucătoarea din Hexagon în vârstă de 23 de ani reușind să se impună în urma unui set decisiv fără istoric după prime două seturi de poveste. Cu încărcătură ce a făcut-o pe gălățeancă să se descarce nervos pe finalul primului set fiind taxată pentru acest lucru de spectatori, partida a fost câștigată de favorita gazdelor cu 7-6 (7), 4-6, 6-0. Patricia bifează cea mai bună performanță în proba de simplu a unui turneu de mare șlem și câștigă 130 de puncte de clasament și un cec în valoare de 126.000 EUR.
În proba de dublu a băieților, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, capi de serie numărul 12, au trecut cu scorul de 6-3, 6-2 de dublul Marcelo Arevalo (El Salvador)/Jonny O’Marra (Marea Britanie), iar în optimile de finală vor lupta contra favoriților numărul 7, croatul Mate Pavic și brazilianul Bruno Soares.
Horia Tecău a revenit cu un sentiment aparte la Rotterdam pentru ediția din acest an a ABN AMRO World Tennis Tournament, turneu de categoria ATP500 cu premii în bani de 980.580...
Monica Niculescu continuă să facă performanță în proba sa favorită, cea de dublu, și se califică în finala probei din cadrul Qatar Total Open 2021, turneu de categoria...
Româncele nu au avut succes la Open 6ème Sens Métropole de Lyon, turneu WTA 250 cu premii totale de 235.238 USD.
Monica Niculescu avansează în turul secund al probei de dublu din cadrul Qatar Total Open 2021, turneu de categoria WTA500 cu premii totale de 565.530 USD ce se dispută la...
Federația Română de Tenis a anunțat locul de desfășurare a întâlnirii din Billie Jean King Cup by BNP Paribas (noul nume sub care se desfășoară Fed Cup by BNP Paribas)...
O oră și 21 de minute a durat partida de mare intensitate pe care Simona Halep și Serena Williams au jucat-o astăzi pe „Rod Laver Arena”. Un meci în care constănțeanca...
Horia Tecău și brazilianul Marcelo Melo, perechea cap de serie numărul 7 a tabloului de dublu, au pus capăt prezenței lor pe terenurile din Melbourne Park.
Meci câștigat în plan mental de Simona Halep în optimile de finală ale probei de simplu și constănțeanca avansează pentru a o întâlni pe Serena Williams în cel mai...
Pe terenurile din Melbourne Park au evoluat astăzi trei jucători români în turul secund al probelor de dublu.
Naomi Osaka și Ashleigh Barty sunt în continuare principalele favorite la Australian Open, în timp ce șansele Simonei Halep au rămas relativ constante după primele trei...
După meciul și victoria pe muchie de cuțit din partida de miercuri cu australianca Ajla Tomljanovic, Simona Halep nu le-a mai oferit emoții fanilor săi și s-a impus mult mai...
Zi fără victorii pentru jucătoarele românce angrenate în proba de dublu de la Australian Open.
Pe terenul 10, Ana Bogdan și suedeza Rebecca Peterson au înfruntat perechea cap de serie numărul 3 formată din Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova. Net superioare,...
Sorana Cîrstea și Simona Halep au obținut victorii strălucitoare sub soarele de la Antipozi și avansează împreună în turul al treilea al Australian Open.
Ultima româncă intrată în concursul de simplu a cedat astăzi pe terenul 10 al complexului Melbourne Park. Ana Bogdan, locul 96 WTA, a avut o misiune dificilă în teren...
Astăzi au început la Melbourne jocurile primului turneu de mare șlem al anului, cinci dintre cele șase românce care evoluează pe tabloul principal de simplu având...
Pregătirea pentru Australian Open s-a încheiat pentru toți reprezentanții României odată cu ultimele meciuri disputate în turneele de la Melbourne. După ce a provocat...
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a primului turneu de mare șlem al anului ce va începe luni, 8 februarie, la Melbourne. Cele șase românce care evoluează pe tabloul...
Horia Tecău a început cu dreptul anul 2021 și în același timp parteneriatul său cu brazilianul Marcelo Melo.
După pauza de o zi impusă de organizatori după descoperirea unui caz de COVID-19 în rândul personalului ce deservea unul dintre hotelurile la care erau cazate tenismenele...
Sezonul de tenis a început, iar primul Grand Slam al anului aduce din nou cei mai buni jucători în prim plan. Simona Halep este printre jucătoarele cu cele mai mari șanse de...
Gippsland Trophy are două românce în sferturile de finală ale probei de simplu. Simona Halep (2 WTA) a avut un meci mult mai simplu cu nemțoaica Laura Siegemund (51 WTA)...
Irina Begu (79 WTA) a obținut o nouă victorie muncită pe tabloul de simplu al Gippsland Trophy și se alătură Simonei Halep în optimile de finală ale competiției....
Simona Halep a câștigat primul meci oficial al sezonului după un joc bun, cu o notă de superioritate în plan mental în fața rusoaicei Anastasia Potapova (101 WTA). Meciul...
Caravana WTA și-a reînceput partidele după pauza impusă de carantina pentru Australian Open cu două turnee pregătitoare ce se dispută la Melbourne, ambele de categoria...
Meci de coșmar pentru Mihaela Buzărnescu în finala calificărilor pentru tabloul principal al Australian Open.
La capătul unui joc de aproape trei ore, Mihaela Buzărnescu a obținut biletul pentru finala calificărilor pentru tabloul principal al Australian Open. Într-o partidă...
Primul turneu de mare șlem al anului, Australian Open, a demarat programul calificărilor într-un format impus de condițiile de pandemie. Astfel, fetele și-au dat întâlnire...
Nici nu a început bine Abu Dhabi WTA Women's Tennis Open că jucătoarele românce au ieșit din peisajul tablourilor principale.
Abu Dhabi WTA Women's Tennis Open este primul turneu al anului cu participare românească. Turneu de categoria WTA 500 găzduit de capitala Emiratelor Arabe Unite și dotat cu...
La aproape cinci ani distanță de la câștigarea ultimului său titlu, turneul ITF 25K de la Bertioga în ianuarie 2016, Sorana Cîrstea a câștigat astăzi finala probei de...
Sorana Cîrstea, locul 86 WTA, va juca sâmbătă în finala probei de simplu a Al Habtoor Tennis Challenge 2020, turneul ITF cu premii totale în valoare de 100.000 USD ce se...
Ambele jucătoare tricolore care au evoluat în sferturile de finală ale probei de simplu ale Al Habtoor Tennis Challenge 2020, turneul ITF cu premii totale în valoare de...
Federația Internațională de Tenis a anunțat noile date de desfășurare ale partidelor din cadrul Billie Jean King Cup by BNP Paribas, noul nume sub care se desfășoară Fed...
Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au câștigat astăzi finala probei de dublu a turneului ITF W25 TED Republican Girls de la Istanbul, disputat în sală și dotat cu premii...
După victoria de vineri obținută în numai 54 de minute în partida cu Amanda Anisimova, Simona Halep a trecut la cealaltă extremă și a cedat după o oră și 8 minute în...
Simona Halep a trecut ca o furtună pe Court Philippe Chatrier și a învins-o în numai 54 de minute pe Amanda Anisimova pentru a avansa în optimile de finală ale probei de...
Două victorii importante pentru românce am consemnat astăzi în proba de simplu de la Roland Garros. Patricia Ţig (58 WTA) a avut o evoluție sigură pe terenul numărul 4 în...
Astăzi am regăsit în programul zilei de la Roland Garros două meciuri în care de-o parte și de cealaltă a fileului s-au aflat reprezentante ale tricolorului. În proba de...
Irina Bara, jucătoarea originară din Ștei, județul Bihor, clasată pe locul 142 WTA a produs o mare surpriză astăzi pe terenul numărul 4 al complexului din arondismentul 16...
Simona Halep e favorită la câștigarea Roland-Garros-ului nu doar în opinia bookmakerilor Betfair, ci și în cea a pariorilor din toată lumea. Numărul doi WTA a atras 46,88%...
Programul zilei de luni de la Roland Garros a cuprins un singur joc al unei jucătoare tricolore, Patricia Ţig (58 WTA) oferind un meci pe muchie de cuțit împotriva...
Două meciuri, două victorii pentru românce în prima zi a jocurilor de pe tablourile principale de la Roland Garros!
Două dintre cele trei românce care au jucat astăzi în finala calificărilor de la Roland Garros și-au câștigat biletele pentru tabloul principal al turneului de mare șlem...
28 Feb 2021
27 Feb 2021
27 Feb 2021
26 Feb 2021
27 Feb 2021