Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Motorsport
powered by Shell
Robert Mureșan și Bogdan Vrăjitoru au dominat întrecerile moto din weekend
20 Iun 2018

Robert Mureșan și Bogdan Vrăjitoru au dominat întrecerile moto din weekend

Etapele V și VI ale Campionatului Național Individual al României la Viteza pe circuit, respectiv etapele VI și VII ale Campionatului Balcanic, s-au desfasurat in weekend pe circuitul MotorPark România (Adâncata, județul Ialomița). Robert Mureșan s-a aflat în prim-plan, sportivul Clubului Sportiv Municipal București câștigând trei dintre cele patru etape programate.

La clasa Superbike, Robert Mureșan și Bogdan Vrăjitoru au dominat etapele din Campionatul Național. Atât sâmbătă, cât și duminică, Robert a urcat pe prima treaptă a podiumului, secondat de Bogdan.

În Campionatul Balcanic, Robert a încheiat pe locul al doilea în etapa de sâmbătă, iar Bogdan Vrăjitoru s-a clasat pe a patra poziție. Duminică, Robert a fost pe primul loc, în timp ce Bogdan a terminat al treilea.

La clasa Supersport, CSM București l-a avut reprezentant pe Dan Măinescu, cel care a terminat al treilea în ambele etape ale Campionatului Național, pentru ca în Campionatul Balcanic să încheie pe locul cinci în prima zi, respectiv pe locul patru în a doua zi.

La clasa F600, Robertino Dumitru a a luat startul în Cupa FRM, ce a avut două etape, una programată sâmbătă, iar cealaltă duminică, pe care le-a încheiat pe poziția a doua. De asemenea, și Robertino a luat startul în Campionatul Balcanic, unde a ratat prezența pe podium, fiind al patrulea sâmbătă și al cincilea duminică.

Ultimul reprezentant al CSM București prezent la Adâncata a fost Adrian Rus, la clasa F1000. Acesta a luat startul în două etape ale Cupei FRM, pe care le-a încheiat de fiecare dată al doilea, dar și în Campionatul Balcanic, unde a fost al treilea în ambele zile.

 

sursa: csmbucuresti.ro

Alte știri din Motorsport