Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rio 2016
Rio 2016: S-au tras la sorți tablourile probelor de tenisRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
04 Aug 2016

Rio 2016: S-au tras la sorți tablourile probelor de tenis

Cei șase tenismeni români și-au aflat adversarii din probele de simplu și dublu, programate a debuta sâmbătă.

În competițiile feminine sorții au fost moderați în alegerile făcute. Irina Begu (31 WTA) o va reîntâlni pe japoneza Nao Hibino (84 WTA), cea pe care ieri a învins-o în sferturile de la Florianopolis. Aici se opresc veștile bune pentru Irina, care în turul 2, cel al șaisprezecimilor de finală, ar trebui să joace contra învingătoarei dintre favorita numărul 3, Garbine Muguruza (4 WTA), și sârboaica Jelena Jankovic (29 WTA). În cealaltă jumătate de tablou, Monica Niculescu (56 WTA) va juca împotriva paraguayencei Veronica Cepede-Royg (124 WTA), pentru ca în turul secund să o aibă ca adversară, conform calculelor hârtiei, pe rusoaica Svetlana Kuznetsova (10 WTA), cap de serie numărul 8.

La dublu, Andreea Mitu și Raluca Olaru vor lupta pentru un loc în optimi cu perechea ungară Timea Babos / Reka-Luca Jani, în timp ce Irina Begu și Monica Niculescu au o misiune dificilă în fața surorilor Hao-Ching Chan și Yung-Jan Chan, cotate cu a treia șansă la cucerirea medaliilor de aur.

În proba de dublu masculin, Florin Mergea și Horia Tecău sunt capi de serie numărul 5 și din această postură vor juca în primul tur contra argentinienilor Federico Delbonis / Guillermo Duran, în optimi este posibil să-i aibă ca adversari pe britanicii Dominic Inglot / Colin Fleming, iar în sferturi pe reprezentanții țării gazdă, favoriții numărul 3 Marcelo Melo / Bruno Soares.

Tabloul probei de dublu mixt, acolo unde vom fi reprezentați de perechile Horia Tecău/Irina Begu și probabil Florin Mergea/Monica Niculescu, nu s-a tras încă la sorți.

Alte știri din Rio 2016