Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Alte sporturi
Rezultatele etapei a II-a a Campionatului național de pentatlon modernSportPictures.eu
20 Mai 2014

Rezultatele etapei a II-a a Campionatului național de pentatlon modern

În acest week-end, la București au avut loc întrecerile contând pentru Campionatul Național de pentatlon modern, competiție organizată de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. 

La biatlon, combinație de înot și alergare, pe primul loc s-a situat Codrin Ene, de la Olimpia București, urmat de Matei Simion, de la Steaua și Cristian Rusu, de la Olimpia. La concurs au participat 15 sportivi.

Pentatlonul feminin a avut la start doar trei participante, clasate în următoarea ordine: 

1. Florentina Buga

2. Carmen Dumitrescu

3. Livia Mânzu

Toate trei sunt legitimate la Steaua București.

La pentatlonul masculin, Daniel Dobrică s-a impus în această rundă, urmat în clasament de coechipierul său de la Olimpia, Alexandruy Gheorghiu. Al treilea a fost stelistul Dan Bobric. În total, 11 concurenți au abordat această competiție. 

La triatlon masculin, cumulare de puncte după înot și probă combinată (alergare și tir), a triumfat Ionel Bran, urmat de Alexandru Eremia și Mihai Botici, toți trei de la Olimpia București. În clasament au mai figurat alți doi sportivi legitimați tot la Olimpia.

Pentatlonul modern este una dintre cele mai vechi ramuri sportive olimpice. Pentatlonul este foarte complex, incluzând abilități sportive specifice înotului, alergării, scrimei, călăriei și tirului.

Din cauza costurilor foarte mari pe care le implică practicarea pentatlonului modern, din ce în ce mai puțini sportivi își îndreaptă atenția spre acest domeniu de activitate. 

Alte știri din Alte sporturi