Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Motorsport
powered by Shell
Raliul Iașului: 58 de echipaje înscrise. Tempestini poate lua titlulFRAS.ro
01 Sep 2020

Raliul Iașului: 58 de echipaje înscrise. Tempestini poate lua titlul

Raliul Iașului, a patra etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, a doua competiție a sezonului pe macadam, va aduna la start un total de 58 de echipaje. Campion de 4 ori în ultimii 5 ani, Simone Tempestini își poate asigura din nou titlul, matematic, la Iași, dacă se va impune pentru a patra oară în competiția din capitala istorică a Moldovei.

Declarat în mai multe rânduri cel mai spectaculos raliu al campionatului, Raliul Iașului poate decide titlul în acest an. Dacă Tempestini se va impune la fel de clar ca în primele runde, iar locul secund din clasamentul general, Dan Gîrtofan va avea o evoluție modestă, atunci pilotul de la Napoca Rally Academy este campion. În caz contrar, Tempestini ar mai avea nevoie doar de 14 puncte în următoarea rundă, la raliul de casă de la Cluj. Gîrtofan a ratat o singură dată podiumul în ultimii doi ani.

Șase modele R5 se vor duela pe cele 6 probe speciale de la Iași. Pe lângă Tempestini și Gîrtofan, alți doi vor concura pe Skoda Fabia,  Adrian Răspopa și Zoltan Juhos. Cătălin Grigoriu și Bogdan Marișca vor avea fiecare câte un Ford Fiesta R5.

Vicecampionul național absolut en-titre Vali Porcișteanu va fi și el prezent la Iași, pe un Mitsubishi Lancer Evo 9, și vrea să răzbune ghinionul de la Sibiu, acolo unde a ratat podiumul cu numai o probă înainte de final. De asemenea, pe listă se află și marea surpriză a sezonului, Norbert Maior, locul 3 în topul general, care va pilota un Peugeot 208 R2.

 

sursa: fras.ro

Alte știri din Motorsport