Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Oină
Proiecte interne și internaționale ale Federației Române de Oină în 2016Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
03 Ian 2016

Proiecte interne și internaționale ale Federației Române de Oină în 2016

Anul 2016 este unul definitoriu pentru sportul nostru național, oina. Forul de specialitate, Federația Română de Oină, va programa alegeri pentru funcția de președinte, cel târziu la finalul lunii martie, în conformitate cu prevederile statutare. Actualul președinte al Federației Române de Oină, Nicolae Dobre, ne-a dezvăluit însă care sunt proiectele pe care le-a planificat în actuala configurație managerială.

Astfel, în 2016, calendarul competițional intern va fi mai bogat comparativ cu cel din 2015. ”Fetele care s-au apucat de oină acum 5-6 ani au ajuns la vârsta senioratului, iar acum au nevoie de competiții de profil. Deci, în afara junioarelor, vom avea și competiții de senioare. Pe de altă parte, proiectul Olimpiada gimnaziilor este unul foarte important pentru noi, deoarece oina este între primele 10 sporturi clasificate, din acest punct de vedere, de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Dorim să atragem cât mai mulți practicanți, dar să și formăm arbitri, astfel încât să avem un lot de cavaleri ai fluierului numeros și valoros. Sigur că un arbitru se modelează cel mai ușor dintr-un fost jucător, dar aceasta, practicarea oinei în mod organizat, nu este o condiție limitativă pentru cei are doresc o carieră în arbitraj”, ne-a declarat Nicolae Dobre. Mediul școlar și universitar reprezintă ținte extrem de importante pentru dezvoltarea oinei, în 2016 și în viitor, în opinia Federației Române de Oină.

Conform discuției purtate cu președintele FR Oină, în 2016, instituția diriguitoare a oinei românești, în colaborare cu Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti” din București, va finaliza dosarul care va fi înaintat către Comisia de Patrimoniu a Unesco. ”Dosarul va fi analizat într-o ședință la Paris, care va avea loc în anul 2017. Noi încercăm prin acest demers să includem oina pe lista valorilor patrimoniale mondiale. Nu este vorba de latura competițională, ci comisia respectivă va căuta argumente cu privire la spontaneitatea și rădăcinile populare ale jocului de oină, fapt care l-ar transforma într-o valoare imaterială de patrimoniu mondial. Sperăm să obținem acest titlu emblematic pentru jocul de oină, mai ales că vom fi susținuți în demers și de Republica Moldova”, a mai subliniat Nicolae Dobre.

Pe plan internațional, Federația Română de Oină va continua să ajute Federația Moldovenească de Oină, pentru desfășurarea competițiilor naționale și pentru susținerea cursurilor de specializare pentru profesori. S-a primit pe adresa forului de oină și o invitație, pentru toamna acestui an, de a participa la Festivalul Mondial al Jocurilor Tradiționale, de la Djakarta, din Indonezia. O altă invitație a venit din Japonia, unde factorii locali intenționează să propună oina ca joc demonstrativ la Jocurile Olimpice din 2020. Se va încerca și o legătură în Statele Unite ale Americii, unde se intenționează, prin intermediul comunității românești stabilite acolo, organizarea unui joc contra unei echipe de baseball.

Sunt, desigur, proiecte ambițioase, dar care pot fi duse la bun sfârșit.

Alte știri din Oină